Cupa Măgura ediţia a XXX-a, 27-29 iulie

       Trebuie să recunosc că nu am avut de gând să mergem la Cupa Măgura de anul acesta.

       Intenția noastră pentru acest weekend era de a merge în Padiș, dar după câteva telefoane am realizat că nu erau doritori pentru această zonă.

       În jurul orei 17 ne hotărâm să facem o bucurie celor de la Clubul de Turism Alpin Măgura din Cisnădie și să participăm la concursul organizat de ei, în munții Cindrel. Dacă inițial eram doar eu (Alex) și Prise participanți la concurs, la ora 19, Răzvan ne anunță că vine şi el cu noi, ceea ce ne-a bucurat foarte mult. Cu echipa astfel formată, reuşim să plecăm din Turda la ora 21. La ora 00, ajungem în tabăra de corturi de pe Valea Ursului, în poiana Clătitelor unde suntem aşteptaţi cu braţele deschise şi cu o sticlă de coniac. Seara, mai bine spus dimineaţa, a continuat în jurul focului în acorduri minunate de chitară până la ora 3 şi ceva când am hotărât să mergem la ….. sooooomn.

 
Google has deprecated the Picasa API. Please consider switching over to Google Photos

       Sâmbătă, mai greu cu trezirea fără cafea, dar reuşim şi plecăm în traseul de regularitate, care a fost lung, frumos şi care nu prea corespundea cu harta primită. Traseul marcat cu cruce roșie, ne-a purtat până pe vârful Măgura, din Munții Cindrel, la o altitudine de 1304 m. Pe parcursul traseului am dat testul de floră, la care obținem punctajul ”record” 0, obiectul nostru de studiu fusese fauna.

       Plecăm din postul cu arbitri (P.A.) 2 prin pădurea deasă care parcă te invită să șezi, să cugeți și să zici:

– Codrule cu râuri line,

Vreme trece, vreme vine,

Tu din tânăr precum ești

Tot mereu întinerești. (M.Eminescu)

Nu am rezistat ispitei de a ne bucura de linişte și relaxare și am tras un pui de somn.

Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă

Un suflet ce iubește taina frunzișelor cu umbră dragă

Și nicăieri nu poți mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi

Decât pe-ngustele potece sub bolțile cu frunze verzi. (Al. Macedonski)

 

       Am continuat traseul prin pădure, mai rar marcat și cu ceva eforturi de căutare am gasit locul unde se ţinea proba de alpinism. La această probă a participat Răzvan şi Alex, cel din urmă reuşind să obțină cel mai bun timp din concurs.

       Traseul, după plecarea din P.A. 3, până în tabără, trebuia să fie unul ușor de găsit, dar … trecând pe lângă o crâşmă ”lucrurile se complică un pic” și ne gândim că victoria de la proba de alpinism trebuie tratată cu respect, prin urmare ne răcorim cu câte o bere rece. Nu este de mirare că spre tabără am reuşit să ratăm câteva poteci şi să ajungem ultimii.

       În tabără suntem serviţi cu câte o porţie de mazăre verde cu cărnăciori, care ne-a dat curaj și forță la proba de orientare.

       O altă probă din concurs a fost aprinderea focului fără mijloace clasice, cu ajutorul amnarului şi cu ceva iască adunată de pe traseu. Reuşim să îl aprindem în 45 de secunde. La proba de bivuac (instalarea cortului contra cronometru) ne descurcăm onorabil terminând în 3 minute şi ceva.

       Seara urmează mult aşteptata probă de cultural, la care improvizez o mini-scenetă şi recit o poezie de munte pentru sufletul tuturor munțomanilor. Apogeul probei a fost atins de un grup de Old Boys din Sibiu, care ne-au încântat sufeletele cu cântecele lor şi cu o şcenetă reușită. Pe această cale le mulţumim şi cu părere de rău o spun că noi generaţia tânără nu ne ridicăm la nivelul lor.

       Duminică ne trezim mult mai greoi ca în ziua precedentă, dar reuşim . . .

       Festivitatea de premiere ne aduce și câteva premii: 1 Alpinism, 1 Orientare, 1 Regularitate, 1 Foc, Bivuac, 3 Cultural, Cupa Măgura la General.

       La acest concurs au participat: Prisecaru Cristian (Prise), Leucea Răzvan (Bamse), Pop Alexandru (Moşu).

Distribuie mai departe ...