Am să încep această povestire despre cel mai înalt vulcan din Asia și anume Damavand 5671 m, prin a menționa că în timp de 5 zile când am stat în Iran, nu este nimic adevărat din ce se spune pe net, despre partea religioasă, și despre atitudinea lor față de sexul frumos. Totul a fost cât se poate de normal, bineînțeles că am respectat decența vestimentară, fără pantaloni scurți și ținute provocatoare la femei, ne-am simțit foarte bine.
Acum să revenim la partea care ne interesează și anume expediția pe Damavand pe care am avut norocul să o trăiesc alături de oameni faini, și acum am să le și spun numele: Alex, Mihaela și Mihai.
Trebuie să vă zic că datorită lui Alex de la CTM eu am aflat de Damavand, de aici a început totul, de la poveşti spuse seara la foc despre anumite locuri și întâmplări faine.
Așa că după ce am aflat de Damavand a început să mă „chinuie” rău de tot dorința de a ajunge acolo. A trebuit ca la început să găsesc pe cineva care sa vină cu mine, singur nu îmi place sa călătoresc, de prin vara lui 2022 am tot zis ca vreau să merg, nu am avut cu cine, lumea din CTM a fost deja așa că a trebuit să văd cu cine aș putea merge, după mai multe povești am reușit să-l conving pe Alex Cosovan să vină,( a făcut un mare sacrificiu, un mare curaj la vârsta de 60 de ani). În februarie ne-am adunat la cabana Gențiana, unde am sperat să mai găsim voluntari, nimeni, am rămas tot noi doi. Pe când să luăm biletele de avion la Alex au apărut niște probleme care l-au determinat să renunțe, dezamăgire mare pentru mine, asta e, nu se poate și gata, mi-am luat gândul de la Damavand, am mers prin Făgăraș puțin ca să uit de Damavand.
Nu știu cine crede în destin, eu da, ce trebuie să se întâmple se întâmplă, așa a fost și acum, după tura mea prin Făgăraș, surpriză ma sună Alex ca să-mi spună că ghidul nostru pe nume Burhan, aceiași persoană cu care am fost și pe Ararat a postat că mai face o tură de toamnă pe Damavand.
Totul a venit la momentul potrivit, atunci când am crezut că nu mai e nici o șansă s-a întâmplat, mergem pe Damavand. Am vorbit cu Burhan, ne-a confirmat perioada, 23.09.2023-30.09.2023, după care a urmat cumpărarea biletelor de avion. Așa a început aventura noastră în Iran.
Eram foarte bucuros și nerăbdător de plecare, între timp aflăm și componența grupului lui Burhan (ghidul nostru) format din 11 persoane 4 italieni, 3 ruși, 4 români, adică că mai sunt două persoane din România care vin cu noi pe Damavand, ne-am bucurat când am aflat mai ales că erau și din Cluj, e vorba de Mihai și de Mihaela, oameni de nota 10.
Am luat legătură cu ei, moment în care am aflat că trebuie să obținem viza de intrare în Iran de la ambasada Iranului, și nu cum scria peste tot că se obține pe aeroport ( visa on arived), așa că am început demersurile pentru obținerea vizei. Nu a fost deloc simplu deoarece e necesar să ai un număr de telefon din Iran, o adresă (cazarea, hotelul), o persoană de contact și itinerarul făcut pe zile, toate astea sunt necesare pentru obținerea vizei turistice pentru Iran. La noi a fost mai simplu deoarece a aplicat pentru noi o persoană din Iran. Vreau sa vă spun că cel mai bine este să sunați la ambasada Iranului la București atunci când vreți să călătoriți în această țară, la telefon se răspunde mai greu de aceea recomand mailu, am fost foarte mulțumit de timpul de răspuns și de amabilitatea personalului de la ambasada Iranului la București. Dacă nu aveți viza nu vă lasă să plecați mare atenție. Obținerea vizei durează aproximativ 7 zile lucrătoare se trimite pe mail. Nu intru în detalii deoarece o să vă spună de la ambasadă ce trebuie să faceți pentru a obține viza.
Am ajuns la capitolul bagaje, ce echipament este necesar pentru Damavand la sfârșitul lui septembrie?, clima temperatura se poate afla de pe net, sau de la ghidul cu care o să mergeți (e de preferat să aveți un ghid), să revenim la echipament, în primul rând este nevoie de un sac de dormit, noi am dormit în cabana de la tabăra de 4000 m, condițiile sunt modeste, temperatura în dormitor a fost undeva la 5 grade, nu este încălzire, afară pe timpul nopții era cu minus, mai e nevoie de haine groase, la peste 5000, dacă prinzi o ninsoare și bate vântul e destul de rece, nu este zapadă pe vârf, doar urme, nu trebuie colțari, un termos ar fi indicat și o pereche de mănuși, bețe, ochelari, echipament de iarnă.
Am ajuns și la ziua plecării adică sâmbătă 23.09.2023, o zi foarte frumoasă, cu soare, ne-am întâlnit în aeroport cu cuplul din Cluj și am plecat către Teheran. Totul a decurs foarte bine, duminica dimineața în jur de ora 4, am ajuns la Teheran, aici am fost așteptați și transferați la hotel unde au fost condiții foarte bune.
După ce ne-am cazat, am dormit apoi am făcut o vizita cu taxi în oraș, frumos Teheranul, este ce să vezi, să nu uit să va zic, dacă sunteți amatori de senzații tari, se poate face bungee jumping la Teheran (Milad Tower), se mai poate vizita și Palatul National, moschee, piețe, bazar și multe alte obiective.
Programul a continuat în ziua de luni de dimineață, după micul dejun, cu deplasarea spre Polour, localitatea unde își are sediul administrativ parcul natural Damavand, sau ceva de genul, nu știu exact denumirea, la vreo 3 ore de mers cu mașina din Teheran, aici a fost prima cazare la „Resort Polour ” sau tabăra de bază, condiții modeste de cazare, oameni primitori, am avut duș și apă caldă, mâncare bună. Aici ni s-au eliberat permisele de acces în parc pentru fiecare în parte.
Vreau să vă spun ca drumul până la ,”Resort Polour ” a fost foarte autentic, spectaculos, cine a fost prin Africa, înțelege, traficul are specificul local, un haos controlat, aglomerație mare, mașini vechi majoritatea, cumva am călătorit puțin înnapoi în timp, a fost interesant. Lipsesc influențele americane, nu este McDonalds, Coca-Cola și alte branduri cu care suntem obișnuiți noi. Se poate trai și fără. Peisajul urban și cel Montan spectaculos. După ce ne-am cazat la „Resort ” am făcut o scurtă plimbare pe un vârf din apropiere, undeva la 2500 m, plimbarea a durat 3 ore, vreme superbă, la întoarcere am luat cina, așa s-a terminat ziua a 2 a.
Marți dimineață am luat micul dejun, ni sa dat și câte un pachet cu dulciuri pentru trei zile după care cu mașini 4×4 am plecat către tabăra 1 de la 3000 m. La fel deplasarea a fost foarte frumoasă, am avut parte de mașini speciale, de epocă, arătau într-un fel greu de descris, îți era frică să te urci în ele, cred că erau din al doilea Război Modial, și ca vechime și ca aspect, am reușit să ajungem toți cu bine la tabăra de la 3000 m, undeva înainte de amiază, vremea superbă, am făcut puțină pauză aici, până a venit toată lumea, am dat din bagaje la căluți, după care 5 ore am mers până la tabăra de 4000 m, am ajuns undeva pe la ora 16, drumul până aici a fost ușor, toată lumea a fost bine.
În tabăra de 4000 după apusul soarelui s-a făcut rece, am apelat la puf. În prima seară la 4000 m, am început să simpt efectele răului de altitudine, ușoară greață, durere de cap, m-am umflat puțin și nu am reușit să dorm. Am luat cina după care la culcare.
Miercuri după micul dejun, pe la ora 9, am început tura de aclimatizare, am avut parte de vreme frumoasă, aceasta tură a durat cam 6 ore dus-intors, a fost foarte fain, am urcat pana la 4500 m, a fost o aclimatizare foarte plăcută, ne-am întors după masă, totul a fost bine.
Urmează ziua cea mare, ziua vârfului, așa că am mers devreme la culcare. Nu am reușit să dorm deloc, joi dimineață la ora 4, trezirea, nu că aș fi dormit, am fost foarte obosit, nu am reușit să mănânc nimic.
Am pregătit rucsacul și am pornit la drum către vârf. Pentru mine a fost cea mai grea încercare de cucerire a unui vârf, pe la altitudinea de 5000 m am vrut să renunț, am fost foarte extenuat, nu am mai reușit să-mi revin din oboseală. Cu ajutorul echipei și a lui Burhan și în special a lui Sașa(ghid montan din Rusia, care m-a „inviat” de câteva ori până pe vârf, din cauza mea a fost și călcată pe degete destul de rău) am reuși ca pe la ora 14 să ajung pe vârf. Am avut noroc că vremea a ținut cu noi, ne-a nins puțin, asta a fost norocul meu. Pe întoarcere am renunțat la rucsac, am început să coborâm, a fost un chin, mulțumesc de ajutor lui Mihai și lui Mihaela de la Cluj, au stat cu mine până la ora 19, am crezut ca nu se mai termină. Acum de povestit e ușor dar credeți-mă, a fost foarte greu.
Vineri de dimineață m-am simțit mult mai bine, am reușit să dorm, dimineață am reușit să mănânc și un măr. Coborârea până în tabăra de 3000 a durat 3 ore, vreme superbă, în tabăra de la 3000 se găsesc de toate, poți să cumperi mancare, dulciuri, cola . Cola e foarte importantă pe Damavand, pe mine m-a ajutat să atingă vârful.
De la tabăra de 3000 am făcut drumul în ordine inversă, Polour-Teheran.
La hotel vineri seara ne-am adunat tot grupul de 11 plus cei 2 ghizi, Burhan și Reza.
Cam asta a fost Damavand 2023, greu dar frumos, aş repeta oricând această experiență. Nu vă fie frică de Iran, e foarte fain, oamenii sunt faini, merită să vizitați această țară.
MUNTELE NE CHEAMĂ!
Articol scris de MIŞA MIHAI.