Munții Tibleș în prag de primăvară (1-2 aprilie)

          După patru ani mă reîntorc cu drag în Munții Țibleș. De cu zori ne-am urcat în mașină, de la Cluj-Napoca, și am pornit spre cărări de munte. În Târgul Lăpuș ne-am reintregit echipa: Alex, Alexandru ( Dl. PreșEdinte) și Lili, venind de la Baia Mare, și Aghi, Cristi, Zoly și eu (Geo), de la Cj.

          Drumul a fost scurt urcăm pe valea Bradul până la fosta mină, unde am lăsat mașinile. Ne luăm rucsacii în spate și pornim urcușul spre refugiul Arcer (1434m). Nu a fost o urcare grea, datorită poveștilor colegilor mei care strabătuseră acest traseu cu patru luni în urmă. Obstacolul principal pe care l-au întâlnit ei atunci, au fost troienele de zăpadă și ninsoarea.

          Aparatul foto a fost solicitat la maxim. Primăvara încă mai era prezentă, lăsându-ne să admirăm câmpurile de ghiocei și brândușe. Se mai vedeau și pâlcuri de zăpadă ce se odihneau la umbra brazilor.

          Am înnoptat la refugiul Arcer. Noaptea a fost blândă, mai sufla pe ici, pe colo vântul prin acoperiș, dar să privim partea bună, împrăștia fumul de la sobiță. Cu povești, glume și un noapte bună somnul nu a întârziat să apară. Aveam de făcut un traseu a doua zi.

          După cafeaua de dimineață și primele raze ale soarelui  am pornit pe traseu. Soarele ne-a fost călăuză. Zăpada era prezentă cu cât urcam mai mult. Pe Vârful Țibleș (1840 m) ne-am luat doza de energie pentru coborâre. După ședința foto, în plan principal fiind munții Rodnei, ce se vedeau în depărtare, dar și monumentul de pe vârf, am început coborârea. Ne-am pus schiurile imaginare și am profitat de o porție de adrenalină. La refugiu ne-am regrupat, și am schimbat hainele ude (renunțând la schiurile imaginare, am luat săniuța, la fel de imaginară). Ne-am luat casele în spate (rucsacii) și am pornit spre mașină.

          După  o tură reușită, ne-am luat rămas bun de la prietenii noștrii băimăreni, dar și de la mărețul munte, promițând că ne v-om reîntoarce cu același entuziasm.

Articol scris de Georgiana Duvac.

          Mulțumim pentru poze Aghi.

 

 

Distribuie mai departe ...

1 Comment

Comments are closed.