Unele persoane consideră că destinația este cea care contează, în timp ce altele, din contră, susțin că, nu destinația este cea care contează, ci călătoria până acolo. Ei bine, nu intenționez să dezbat acest subiect în acest articol, însă pot spune că, atât călătoria până la destinație, cât și destinația în sine au fost importante pentru o parte dintre noi(Ana,Pop Raluca, Dorotea, Alex, Alex Ciobanu, Iulian Aurealian Buz și Ciobanu Eugen), trupa care ne-am bucurat de ieșirea în Munții Făgărașului.
Am răspuns afirmativ invitației lansată de Eugen de a merge alături de el și prietenii săi, pe care la momentul respectiv nu îi cunoșteam, în Masivul Făgăraș, pentru a ajunge și noi la vârful Moldoveanu. Între timp, Buz, încântat de acest gând, s-a alăturat și el trupei. Astfel, după stabilirea traseelor și a altor mici detalii, într-o zi de vineri a lunii august, am pornit din Cluj alături de Eugen și Buz către Cârțișoara. Călătoria înspre această localitate a fost una plină de voie bună, după ce fiecare dintre noi ne-am spus nemulțumirile cu privire la evenimentele de care am avut parte zilele anterioare și pe care am hotărât să le uităm. Subiectele discuției în timpul călătoriei au fost diversificate, ajungând de la evenimente, precum Untold și Electric Castle până la cele cu privire la prenume tipice românești, pe care Buz, un naționalist devotat, pentru a se asigura că aceste numele nu ies din uz, vrea să își schimbe numele în Ioan Vasile Dumitrescu… râmâne de văzut dacă în viitor il vom numi Ioan sau Vasile!!
Înainte de a ajunge la destinație, am facut o mică pauză de cafea/suc în centrul Sibiului, alături de Alice și Tibi, după care ne-am continuat călătoria înspre Cârțișoara, unde am ajuns înainte de lăsarea serii. Astfel, după ce ne-am cazat, ne-am hotărât să vizităm localitatea, în special așa numitul eveniment Cuca Fest. Am urmat indicatoarele înspre acest eveniment, care părea a fi destul de important, având în vedere prețul exacerbat afișat pe internet. Indicatoarele ne îndreptau spre o zonă mai dubioasă, de-a lungul unui rau, cu o vegetație bogată, astfel încât nu ai fi crezut că în acel loc s-ar putea desfășura un eveniment. În ciuda inițialelor impresii, ca ne-am îndrepta într-o direcție greșită, am ajuns într-o zonă mai deschisă, unde aici era.. Cuca Fest… Băieții, puși pe glume, au intrat într-un schimb interesant de informații despre eveniment cu o tipă care ar trebui să ne ofere biletele pentru intrare, însă care era cam nesigură în privința prețului… Având în vedere că eram printre primii ajunși acolo, am renunțat la ideea de a participa și ne-am întâlnit cu restul trupei pentru a merge să mâncăm. La restaurant am întâlnit o persoană interesantă, a cărui nume nu l-am reținut, spre rușinea mea, dar care ne-a oferit câteva informații dovedite a fi adevărate privind traseul pe care urma să îl realizăm în următoarea zi. Am plecat de la restaurant, unii deciși să ne odihnim pentru următoarea zi, în timp ce alții erau hotărâți să descopere diferența dintre ultras și hooligan, lucru care a durat câteva ore… Am reușit să ne trezim de dimineață și să plecăm înspre lacul Bâlea, însă, până a ajunge acolo, ochii noștri erau fascinați de vederea impozantei șosele, Transfăgărășan.
După realizarea unor poze, ne luăm rucsacul în spate și urcâm înspre lacul Capra, lângă care am făcut o mică pauză pentru masă, lucru care a atras priviri invidioase din partea celor care participau la Semimaratonul Țării Făgărașului și care, ajunși lângă noi, epuizați, văzând toate delicatesele pe care le mâncam, ne spuneau cât de bine este de noi. De aici am pornit hotărâți spre a ajunge la Cabana Podragu, însă, drumul înspre cabană a fost anevoios, pe de-o pare datorită faptului că foarte des trebuia să ne oprim și să facem loc, pe îngustele cărări celor care partcipau la maraton și care ne salutau și mulțumeau bucuroși că nu le stăm în cale, iar pe de altă parte datorită oboselii care punea stapânire pe noi. Tot entuziasmul de camaraderie prezent între noi și maratoniști la început, treptat a pălit datorită numărului mare de persoane pe care le salutam, în capul nostru răsunând ”Salut! Salut! Bună! Salut… ”.
Datorită dificultății întâmpinate pe traseu, cu regret, Ana și Alex ne-au părăsit, întorcându-se spre lacul Bâlea. Ne-am luat râmas bun de la cei doi, după care ne-am continuat ascensiunea ajungând la Fereastra Zmeilor, unde am facut o mică pauză pentru ciocolată și bineînțeles pentru a admira peisajul. Ajunși în zona vârfului Arpașul Mic, vremea ne-a trezit puțin, învăluindu-ne în nori, urmând o scurtă ploaie răcoritoare, însă care a fost suficientă să ne sperie puțin, fiind aflați într-o zonă de creastă… Credeam că ploaia ar fi cea mai rea parte în această ieșire, însă m-am convins la coborârea în zona Miricii că se poate și mai rău. Important este că, în ciuda feelingurilor descurajatoare care ne-au cuprins pe unii la Miricii, după ce am scăpat de această zonă, ne-am îndreptat bucuroși spre cabană, care cu fiecare pas era mai aproape. Într-un final am ajuns la cabană, unde am intrat în discuție cu alți oameni ai munților, care ne-au relatat cu entuziasm propriile lor experiențe.
Următoarea zi era ”the big day”, urma să ajungem pe așa numitul ”acoperișul României”. Astfel, dimineața, după primii pași de langă cabană, bătăturile apărute în ziua anterioară s-au făcut simție tot mai dureros cu fiecare pas, lucru care a determinat-o pe Raluca să ia decizia de a rămânea la cabană, în timp ce eu, alături de Alex, Buz și Eugen ne-am încăpățânat să ignorăm durerea și oboseala resimțite din plin. Astfel, în ciuda deselor gânduri, a unora dintre noi, de a ne întoarce la cabană, am continuat să ne mișcăm ajungând tot mai aproape de principalul obiectiv al acestei ieșiri. Astfel, în jurul orei 11 ne aflăm urcând spre vârful Viștea Mare, iar în jurul orei 12 deja ne aflam pe vârful Moldoveanu. Entuziasmați că am reușit, am uitat de oboseala și tot efortul depus până a ajunge aici și ne-am bucurat de peisajul mirific, ne-am făcut tipicele poze alături de tăblița pe care este inscripționată cunoscuta altitudine a vârfului: 2544 m, am ajutat și alte persoane să își facă poze. Deoarece nu mai eram tentați să coborâm, am stat acolo o oră, spre deosebire de alte persoane, care stăteau 10 minute și plecau, ne-am scris și în carte, după care am coborât îndreptându-ne încântați spre cabană. La Cabana Podragu am gasit-o pe Raluca, care între timp s-a împrietenit cu nenea Ion, în compania căruia am cinat, am povestit și am râs, după care, într-un final ne-am pus la somn.
Dimineața următoare ne-a surprins realizând poze, la cerința lui nea Ion, cu prietenii de nădejde a acestuia, respectiv Mureș, Sorin și Axel… După ședința foto, nea Ion ne-a însoțit, ajutându-ne, pe mine și Raluca, cărând rucsacele, lucru care a fost incredibil de binevenit. Pe drum am avut parte de o alarmă falsă din partea lui nea Ion, care vedea un urs, lucru care ne-a agitat puțin până ne-am lămurit că el vedea de fapt umbra de la o stâncă. Întoarcerea înspre Bâlea a fost dificilă, atât pentru noi, cât și pentru alți turiști. Astfel, ajunși la Fereastra Zmeilor, Raluca și Alex, au ales un alt traseu, în timp ce Eugen, Buz și cu mine ne-am întros pe traseul pe care am venit, urmând ca să ne întâlnim toți la lacul Bâlea, unde ne-am lăsat mașinile.
Ajunși la lac, obosiți dar fericiți, am plănuit activitatea pentru următoarea zi….în urma dezbaterilor, am stabilit să ne cazăm la Curtea de Argeș, unde am vizitat în următoarea zi mănăstirea, iar după Raluca și Alex s-au îndreptat înspre mare iar noi înspre Transalpina, urmând un lung drum spre casă, lăsând munții în spate.
Fie să avem parte de cât mai multe astfel de ieșiri!!!
