Cheile Plaiului – Poarta Zmeilor

           Pregătim această aventură de vreo două zile, după ceva telefoane descopăr că suntem o gaşcă mare, aşa că mă gândesc la ceva interesant şi obligatoriu nou. Studiez harta cu Munţii Trascăului şi câştigător iese traseul din Cheile Plaiului până la Poarta Zmeilor.

 
Google has deprecated the Picasa API. Please consider switching over to Google Photos

            La ieşire din Turda spre Alba ne regrupăm, 12 persoane, şi plecăm spre satul Izvoarele. Parcăm maşinile lângă „Fabrica de Dumnezei” , (Pălincie, Horincie sau cum i se mai spune în alte zone), debarcăm şi salutăm muncitorii acelei uzine care ne salută şi ne întreabă dacă dorim să servim din rodul muncii lor, le mulţumim şi le spunem că poate la întoarcere.

            Ieşim din sat, şi de aici ni se deschid noi orizonturi: avem în faţa noastră Cheile Plaiului care sunt o rezervație naturală geologică de interes naţional, reprezentând un peisaj pitoresc, deosebit de spectaculos, modelat în calcare. Rezervația este situată pe teritoriul satului Izvoarele, comuna Livezile, jud Alba, fiind străbătută de Pârâul Izvoarele, afluent dreapta al Aiudului. Cheile au o lungime de 1.2 km şi sunt străjuite la nord de Vârful Cornului (1238 m), iar la sud de Vârful Pleşii (1130 m). Ele sunt înconjurate de creste zimţate (în număr de patru) desprinse din versantul sudic al Vârfului Cornului, pornind din abruptul imens al acesteia şi coborând până la talvegul văii, turnuri, ace, stânci tip „babe”, imense culoare pline de grohotişuri, grohotişuri mobile, dezgolite de vegetaţie. Peisajul este acela al unei mări cu valuri pietrificate. Numeroasele rupturi de pantă au dat naștere unor cascade. Rezervaţia se află în etajul pădurilor de gorun (Quercus petraea) în amestec cu carpen, cer, mesteacăn, fiind întâlnite și specii de pin şi larice cultivate.

          La ieşire din chei facem o mica pauză de masă, o poză şi câteva glume, ca asa-i stă bine drumetului. Ajungem la întâlnirea marcajelor bandă roşie şi albastră, unde spiritul de turmă învinge, şi în loc să continuăm traseul ne întoarcem puţin, Radu şi Marius o iau în direcţii opuse iar Alex decide să se întoarcă în locul în care ne-am întors din drum, acolo era continuarea. Ne urnim din loc şi de aici avem parte de un covor minunat de ghioceii, ce pot să zic erau câteva milioane, nu am mai văzut aşa de mulţi în viaţa mea.

          Mai cu pauze, mai cu poveste ajungem la Poarta Zmeilor şi la blaconul de la Bedeleu, cei care nu au mai fost se bucură de o asemenea privelişte, facem pauza de masă, iar Radu şi fetele decid să intre în Peştera Poarta Zmeilor să admire liliecii.

           Întoarcerea, pe accelaşi traseu, dar parcă mai scurt deoarece chiar daca eram prinşi in mrejele peisajul am grăbit pasul să nu ne prindă noaptea. Încheiem această minunată aventură cu linişte sufletească şi cu speranţa revederii acestor minunate locuri.

           În această aventura au fost: Radu, 2 x Marius, 2 x Andreea, Anca, Luci, Dania, Jancsi, Cristina, Diana, Alex. Mulţumim pentru poze : Radu Şerbănescu, Diana Bogdan. 

           Articol scris de : Pop Alexandru.

3 comentarii

  1. Frumos cum se vade din poze…..mi-ar placea si mie sa fiu acolo sa-mi reamintesc excursia pe care am fost pentru prima data la un concurs cum participati cu toti…..atunci am participat pentru prima data in Muntii Oasului….cu scumpul meu frate….”Alexandru Pop”….a fost frumos…..ma bucur ca ati castigat concursul si cupa este pe maini bune….Tot asa si la mai mare….felicitari….va tin pumni….te pup Tudor sa ai grija de tine.

Comentariile sunt închise.