De anul trecut am promis domnului Bendea Petrică că anul acesta nu ne vom mai suprapune cu concursurile. Aşa că ne-am ţinut de promisiune şi iată-ne prezenţi la acest minunat concurs. Ne-am mobilizat şi am reuşit să participăm la acest concurs 6 persoane.
Drumul a fost lung şi anevoios şi în Petrila reuşim să ne regrupăm. Găsim cu greu primăria şi după alţi 10 km ajungem la poalele masivul Şureanu, la tabăra de corturi amplasată pe valea Taia, la Gura Popii, în amonte de cabana Lunca Florii.
Seara trece repede deoarece am ajuns destul de târziu şi până instalăm corturile și mâncăm ceva se face ora 22, apoi am mers la foc unde am rămas până târziu în noapte.
Dimineaţa e greu cu trezirea după o noapte furtunoasă. La ora 8,00 mergem la şedinţa tehnică şi aşteptăm plecarea în traseu. Stăm la rând la testul de zonă, după care se dă startul la proba de raid montan. Traseul este frumos şi ne scoate în cale păduri de brazi şi fag, case tradiţionale din lemn şi o stână de oi. Pe traseu găsim ciuperci de toamnă – hribe și nu ne putem abține să trecem pe lângă ele fără să le culegem. Până la postul unu fără albitrii deja culesesem o plasă cu ciuperci. Putem spune că echipa noastră a dat startul la culesul hribelor, o parte din participanții la concurs au început și ei sa culeagă.
În postul unu cu arbitrii se desfăşoară proba de orientare, unde sunt necesare două persoane care să parcurgă două trasee diferite. Renunţăm la această probă şi plecăm mai departe. Arbitrul din postul doi cu arbitrii ne explică traseul ce trebuie să-l urmăm, dar nu reuşim să găsim sau să vedem cei „3 Brazi Frumoşi” pe lângă care trece traseul de concurs. Drept urmare greşim traseul şi nu găsim ultimele posturi fără arbitrii. La această probă reuşim şă obţinem ”performanța” de 0 puncte. Totuși găsim drumul spre tabără şi mai umplem o plasă cu ciuperci. Dacă s-ar fi premiat numărul de ciuperci culese pe traseu sigur am fi obținut punctajul maxim.
După-amiază se desfăşoară proba de alpinism şi apoi suntem invitați la masă unde suntem serviţi cu două feluri de mâncare, foarte bune şi foarte gustoase. Nici nu apucăm să terminăm de mâncat și ploaia se porneşte din nou și nu mai doreşte să se oprească până dimineața la ora 4. Seara mergem la foc unde are loc ceremonia de comemorare a bunului montaniard Marius Bendea.
Duminică dimineaţa suntem chemaţi la micul dejun şi apoi la festivitatea de premiere. Luăm câte un bilet la tombolă şi fiecare are noroc la câte un premiu. La finalul premierii constatăm că totuși am obținut și câteva premii: Locul I Alpinism , Locul I Cultural (Felicitari Mihaela), Locul II Teste teoretice (Meritul Claudiţei), Menţiune la clasamentul pe categorie.
În această minunată aventură au fost: Georgiana Duvac, Claudia Burnaz, Mihaela Cirican, Ionuţ Opriş, Marius Gârbovan, Alexandru Pop.
Pacat ca nu a fost vreme buna, dar inportant e ca v-ati simtit bine si dupa articol si poze pare ca ati fost bine dispusi, Felicitari si spor in toate!
Sa vezi ce buna zacusca o sa mananc eu din ciupercile alea, asa ca la turele de iarna va invit la o felie de zacusca cu ciuperci!
Frumoasa iesirea si pozele dar sunt curios unde sunt facute ultimele 2 poze?!
Sunt făcute pe Transalpina în Pasul Urdele (2145 m) care traversează Munţii Parâng de la N la S fiind paralelă cu Valea Oltului şi Valea Jiului, între care se află, şi leagă Localitatea Sălişte din Jud. Sibiu de Localitatea Novaci din Jud. Gorj.
Am profitat de vremea buna de duminica si traseul de întoarcere spre casa s-a prelungit cu vreo 10 km, de la Obârșia Lotrului spre Pasul Urdele și înapoi. Privelistea din Pasul Urdele a fost superbă, Am avut ocazia să facem primii bulgări de zapada pe anul acesta și să admirăm Parângul înzăpezit. În fundalul ultimelor 2 poze este panorama Munților Parâng.