Cheile Râmeţului

             Mai avem câteva zile de concediu și dorim să profităm de timpul rămas. Totuși preferăm o zonă mai apropiată, sătui parcă de drumurile foarte lungi, așa că ne hotărâm să mergem în zona Râmeț. Drumul până la destinație pare scurt datorită poveștilor cu peripeții de vacanță pe care fiecare din noi le spune precum și datorită frumuseților locului. 

             Spre rușinea noastră nici unul din noi nu a vizitat până  acum Mănăstirea Râmeț, Am fost la cățărat în zonă, am fost la concursul organizat de Perpedes acum câțiva ani dar cu toate astea  nu am vizitat mănăstirea.

            Imediat ce trecem de poarta mânăstirii rămânem plăcut impresionați de armonia dintre nou și vechi ce stăpânește locul, cadrul natural cu stânci, pădure, flori totul într-o îmbinare desăvârșită.

            Ne plimbăm pe alei și mai întâi vizităm mânăstirea veche, albă, simplă cu un singur turn, dar plină de încărcătură istorică și o poartă ce te duce cu gândul la poveștile cu castele medievale.

            Într-o clădire cu prispă  închisă și flori la ferestre, fostă școală, este muzeul mânăstirii. Toate obiectele expuse: icoane pictate pe sticlă și lemn,  bănci școlare, o colecție numismatică, un jilț preoțesc, costume populare specifice zonei, veșminte de cult, ș.a. ne fac să ne întoarcem, pentru câteva momente, cu gândul la vremurile de mult uitate. Tot aici se găsește și o machetă cu complexul mănăstiresc ce ne oferă o vedere de ansamblu asupra mânăstirii.

             Întreg așezământul monahal este dominat de biserica nouă, în stil bizantin, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

             Părăsim aceste locuri încântătoare ce ne-au umplut sufletul de liniște și pace și pornim spre alte minuni Dumnezeești ”Cheile Râmețului”.

             Un traseu turistic marcat facilitează parcurgerea cheilor, pornind de la mănăstire și ajungând în satul Cheia.

             Cheile Râmețului sunt situate în partea central-estică a Munților Trăscăului, pe cursul mijlociu al Văii Geoagiului, numită în aval Valea Mănăstirii, iar în amonte Valea Mogoșului. Altit. max. 1139 m, altit. min., 530 m.

             Accesul în chei este puțin mai aventuros și mai solicitant decât altele, dar ne-a surprins cu frumusețea lor sălbatică.

             Am dat de chei mergând cu mașina până la intrarea într-o așezare cu case de vacanță cochete, o plăcere pentru priviri, după care pe jos până în chei.

              Se intră în Chei pe o potecă ce însoțește firul râului Geaogiu cu un traseu de ”încălzire”, după care ești blocat de pereții stâncoși ce străjuiesc amenințători Cheile. De aici, înaintarea se face pe niște mânere metalice ancorate pe perete și pe cabluri. În jurul nostru natura își desfășoară în continuu   splendoarea.

               După aventura pe stânci ce durează vreo două sute de metri, cu opriri și extaz necontenit, Cheile Rimețului îți prezintă un al doilea obstacol: o arcadă de calcar înaltă de 8 metri, care marchează începutul parcurgerii traseului prin albia apei sau  din nou pe stânci.

               De aici mai există însă o altă potecă ce ocoleștece traseul prin chei, parcurgând Brâna Caprei, un traseu suspendat deasupra apei la vreo 100 de metri și cu priveliști cel puțin la fel de impresionante.

               Preferăm traseul prin chei, cu regretul că nu avem destul timp să parcurgem și traseul pe brână.

               Până să ajungem la portal suntem nevoiți de vreme să ne oprim într-o grotă  pentru 15 minute si să așteptăm ca ploaia să se oprească. Traseul prin chei devinde din ce în mai palpitant, pietrele alunecoase ne fac să ne pierdem echilibru rând pe rând și să facem baie la picioare.

               Cheile se îngustează iar perții înalți situați de o parte și de alta a râului îți dau senzația parcurgerii unui tunel. Singura posibilitate de a trece de aceată zonă este fie direct prin apă fie pe cablurile şi bretelele metalice prinse de stâncă. Preferăm să ne cățărăm pe stânci.

              Ieșim din acest tunel impresionant prin pereții verticali sculptați în timp, care duce spre o așezare izolată, satul Cheia, cu câteva case acoperite cu paie, un adevărat muzeu etnografic în aer liber.

               Întoarcerea o facem tot prin chei, de această dată o parte din noi preferând traseul prin apa care trece de buric. Drumul spre mașină îl parcurgem mai rapid mânați de la spate de foamea care își cerea drepturile.

               În drumul nostru spre Turda oprim la o binemeritată ciorbă la restaurantul Transilvania, casă ș masă, la intrarea în Aiud.

               Aventuroșii acestei ieșiri au fost: Burnaz Claudia,Gârbovan Marius și Pop Alexandru.