Ajuns cu diferite treburi pe la Maramu, timpul şi locul mi-a permis să văd un loc de basm şi de poveste şi anume renumita Vale a Vaserului. Construită după primul Război Mondial numită adesea „Mocăniţa de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural. Pe o rută de aproape 60 kilometri circulă – pe lângă locomotive Diesel – până astăzi locomotive cu abur, înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur.
Linia care a fost construită dupa ecartamentul austro-ungar de 760mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser, peste poduri şi prin tunele. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urşi şi lupi. Utilizarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului s-a iniţiat de la începutul sec. al XVIII-lea, sub Imperiul Austro-Ungar. Coloniştii vorbitori de limba germană au pătruns primii în pădurile virgine şi cu ajutorul plutăritului au adus lemnul tăiat la gaterele din Vişeu de Sus.
Prin bunăvoinţa domnului Hapca Ioan care s-a ocupat de transportul cu Mocaniţa, iată-mă îmbarcat în primul vagon, pentru VIP. Traseul parcurs a fost de 21 km trecând prin cantonul Cozia. Tot traseul am stat afară, între vagoane şi am surprins mocăniţa în diferite ipostaze. Mărturisesc că nu mă mai puteam sătura de şuierarul mocăniţei. După apoximativ 2 ore jumate am ajuns în capătul staţiei pentru turişti Paltinu, unde găsești diferite lucruri special amenajate pentru turişti. Cu amabilitatea domnului Hapca Ioan senior sunt sevit cu un grătar şi o sumedenie de bunătăţi.
După ce am mâncat am dat o tură pe traseul tematic, de unde am auzit şuieratul locomotivei, semn că mai sunt 15 minute până la plecare. O iau rapid la fugă şi prind trenuleţu.
Întoarcerea a fost mai rapidă, până când avem ghinionul să deraieze un vagon. Dar astfel avem prilejul să vedem măiestria oamenilor din zonă care pun rapid vagonul din nou pe şină. De acolo până în gară nu mai trecu mult. La final, mi-am luat la revedere de la oamenii locului și m-am bucurat din suflet că am avut ocazia sa vad această minunăţie, pe care vi-o recomand cu mare drag!
>>Oameni cinstesc locul si locul nu avu’ nimic impotriva.<< 😉 Interesant si imbietor. De vazut! Fain articol. Tot asa si mai departe! Numa' bine & sanatate!