Făgăraşul de aprilie e plin de splendoare şi emoţie. Asta am învăţat în cele 2 ture de aprilie de care am avut parte în Făgăraş. Porniţi din Poiana Neamţului, unde ne-a, lăsat maşinile la popas, am fost surprinşi de cum se arăta poteca până la Bărcaciu de când n-am mai văzut-o. Era chinuită de noroiul mare, de urmele unei treceri grele, de copacii doborâţi… aici se face un drum. Curând, drumul acesta înecat de noroi şi strujit de atâţia trunchi căzuţi va fi şi va duce maşinile mai sus de popasul Poienii Neamţului.
Am urcat cu zâmbetul pe buze până la Bărcaciu, cu glumele parcă ieşite din buzunare şi cu sclipirea crestei în suflet. La cabană totul pregătit pentru noi. Cei trei ajunşi de dimineaţă se vedeau mici pe culmea albă. Seara s-a lăsat cu jocuri şi poveşti. Dimineaţa, poate nu tocmai cea mai timpurie, am pornit înspre creastă pe urmele facute cu o zi înainte de cei trei ai noştrii ce au mai trecut pe-acolo. Zapada a fost miloasă cu noi o vreme bună. Pe ici pe colo se mai pierdea cate un picior în adâncul ei. Dar creasta se vedea măreaţă pe cerul albastru. Am înaintat voiniceşte şi veseli cu prima ţintă stabilită la vârful Scara. Alin, pe schiuri, şi-a stabilit alte planuri tot în zonă şi Simona l-a urmat. Romeo ne-a lăsat să ne facem de cap către creastă şi s-a hotărât să se întoarcă împreună cu Toby al lui cel jucăuş, căţelul ce nu ne-a lăsat să fim posomorâţi nici măcar o secundă. Aşa că, spre creastă am rîmas 5. Dar norii începeau să se adune şi păreau a vrea să se scuture. Aşa au şi făcut. Ceaţa nu s-a lăsat nici ea mai prejos. Ne-am oprit o vreme să vedem dacă dă semen de îndreptare. Radu a hotărât că aici îşi încheie excursia zilei şi a făcut cale întoarsă. Vremea nu părea chiar fioroasă, aşa că am mai înaintat puţin. Pe muchia mai îngustî a seuţei Scării am hotărât că ar fi cu folos să ne punem colţarii şi să folosim coarda. Dar n-am înaintat mult, deşi se vedea atât de aproape creasta, căci îndată am fost orbiţi de viscol şi vânt. Părea a se auzi tunete în vale, dar la început le-am luat ca fiind zgomotul unor maşini mari sau copaci căzuţi… Dar, erau tunete! Aşa că, fără să mai stăm pe gânduri am tulit-o către vale, cu viscolul împotriva nostră, cu fulgere pe creasta din spatele nostru şi cu urmele nostre parcă devenind tot mai puţin vizibile. Întoarcerea grăbită ni i-a adus în cale şi pe Alin şi Simona, iar Radu ne aşteptă pitit de fulgere. Ne-am întors cu bine şi apă în bocanci, hainele leoarcă şi ceaiul înca fierbinte în termos. Ce frumoasă şi promiţătoare se arăta ziua de dimineaţa… La cabana lumea s-a înmulţit. Dar vremea rea nu ne-a mai lăsat nici pe noi, nici pe cei proaspăt veniţi să facem altceva decât să ne îngrămadim hainele şi bocancii la uscat şi să stăm la jocuri şi poveşti până aveam să ne întoarcem…
Şi când privesc Făgăraşul de aprilie înţeleg că poate aici e locul unde ne definim iubirea, iubirea de munte, iubirea de Făgăraş. Fie, norii cazuţi peste vârfuri, fie ceaţă legătura ochilor noştrii, fie viscolul durere pe obraz, fie zăpada greutatea picioarelor noastre, fie fulgerele lumina ce ne-arată preţuirea vieţii, noi ştim că nu ne alungă, ci ne mustră. Noi ştim că răul ce-l găsim aici e o mască de odihnă a frumuseţii. Şi poate aici e adevărata dovadă a iubirii. Vom reveni, chiar de ne-ai suflat cu furie şi ne-ai certat cu asprime. Pentru că ştim că acolo e doar frumos şi trebuie să-l vedem atunci cand se deschide ca o floare.
În această tură au fost: Alin şi Simona, Radu, Ozy, Magda, Luci, Anca, Romi, Toby, Alex.
Super emoţionantă această tură, felicitări pentru reuşită şi pentru relatare! baftă!!!
😀 Super frumos si interesant! 🙂 felicitari pentru poze!!!
Interesanta ieşire,felicitări şi la mai mare!
Super frumos,felicitari si mult succes in continuare!