Din nou în Masivul Bedeleu

        Din nou pe Muntele Bedeleu, din Trascău, dar de această dată la extremitatea vestică a masivului, spre Huda lui Papară şi Vânătările Ponorului.
         Plecăm din Turda la ora 9,00 un grup de 8 persoane şi ne îndreptăm pe valea Arieşului, DN 75, 35 de km, trecând pe rând prin satele Corneşti, Buru, Vidolm, Ocoliş, Poşaga până în Sălciua de Jos (judeţul Alba) de unde o facem la stânga spre cătunul Sub Piatră, în lungul Văii Morilor, 5 km.

 
Google has deprecated the Picasa API. Please consider switching over to Google Photos

           În curtea pensiunii Sub Piatră lăsăm maşinile şi pornim hotărâţi spre Vânătările Ponorului. Traversăm părâul Valea Morilor pe un podeţ, admirăm de departe intrarea în peştera Huda lui Papară şi începem să urcăm pe un drum de care, marcat cu cruce albastră, printr-o pădure de fag.
          Ajungem la liziera acestei păduri, la baza unei creste despădurite. De aici, după un scurt urcuş ieşim pe creastă, la o troiţă, de unde privirile încep să se plimbe pe stâncile calcaroase ale Masivului Bedeleu (1227 m altitudine). Ne aducem aminte cu plăcere de excursia făcută la începutul iernii când am vizitat alte obiective turistice din acest masiv: cascada Şipote, balconul de pe Bedeleu, Poarta Zmeilor şi peştera cu acelaşi nume.
         Undeva sub cretele Bedeleului se vede Mănăstirea Sub Piatră, biserica ortodoxă română cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”.
De la troiţă am coborât spre Vânătările Ponorului, unde trei pâraie: Ponor, Poieni şi Seacă îsi unesc apele colectate dintr-un bazin şi se pierd în masivul de calcar. Apa ce dispare în acest ponor, apare în partea terminală a peşterii după ce parcurge un traseu S-N de 1.200 m cu o cădere de 92 mm apare la lumină printr-un gigantic portal – Huda lui Papară.
       După o scurtă pauză de masă şi de fotografiere urcăm deasupra ponorului, la un balcon din lemn, amenajat special pentru a admira de sus frumuseţile locului.
        La întoarcere, timpul trece foarte repede şi cu mulă veselie în compania lui Radu care a dat tonul la bancuri şi a antrenat şi pe Alex, domnul Eugen, Radu şi Tudor
        Un alt obiectiv turistic al excursiei noastre a fost şi intrarea în Peştera Huda lui Papară, aflată la obârșia pârâului Valea Morilor, afluent al Arieșului.
         Intrarea in Huda lui Papara este la o altitudine de 567 m, înaltă de aproape 40 m, ca o despicatură artificială în peretele de calcar, cu baza îngustă de 6 m ocupată de un lac cu o adâncime de până la 2 m şi lungimea de 50 m. Acest lac este primul obstacol în explorarea peşterii.
          Această peșteră, cu o istorie plină de legende şi mister a fost amenajată pentru vizitare în 1986 dar amenajarea a fost distrusă în întregime de viituri. Vizitarea peşterii poate fi făcută numai de speologi foarte experimentațI deoarece poate surprinde vizitatorii în caz de ploaie torențială sau topirea bruscă a zăpezii.
         Excursia noastră s-a încheiat cu multă bună dispoziţie la un ceai/ cafea/ bere la Pensiunea Sub Piatră .
        În această tură au fost: Eugen, Radu, Tudor, Mita, Ioana, Claudia şi Alex.

Distribuie mai departe ...

2 Comments

  1. Super frumoasa zona, pacat ca nu este si apa in cascada ce curge de sus, foarte frumos, felicitari pentru iesire..

Comments are closed.