De Paşti m-am hotărât în ultimul moment să merg la munte şi unde anume,până la urmă am ales Munţii Parâng deoarece am fost şi de Crăciun şi a fost foarte frumos. De data asta am hotărât să merg singur şi am dat vreo 30 de telefoane să găsesc cazare până la urmă am sunat la Salvamont Petroşani care mi-au găsit loc de cazare şi le mulţumesc pe această cale. În data de 23 am plecat până la Petroşani cu autocarul, de acolo am luat un taxi până la staţia de telescaun, şi cu acesta până la cota 1800 m. Am ajuns la locul de cazare, rapid am făcut rucsacul de tură şi am plecat.
Prima ţintă Vârful Parângu Mic (2073 m), am ajuns pe el după care am continuat pe creastă timp de o oră unde apoi am dat de poteca care coboara în Complexul Parâng, şi după aproape 2 ore am ajuns la cabană.
În 24, dimineaţă bună, am plecat şi după circa 2 ore am ajuns la refugiul Carja, spre uimirea mea acolo a înnoptat un grup de 3 persoane, cu care am discutat că ei nu au mers mai departe că e prea periculos şi riscul de avalanşă e prea ridicat.
Îmi iau inima în dinţi şi zic că merg mai departe fie ce o fi, urcuşul de la refugiu e foarte abrupt şi fără colţari nu prea ai nici o şansă, după aproximativ 25 minute ajung pe Vârful Carja (2405 m) acolo cum a bătut soarele zăpada era pufoasă şi începeai să te afunzi, fac o pauză de vreo 10 minute, fac câteva poze şi pornesc spre Vârful Parângul Mare, deşi se vedea un singur marcaj am hotărât să merg mai departe şi după 10-15 minute am intrat în zăpadă aproape până în gat. Probabil era ceva groapă că nu stiu dacă eram pe potecă sau nu, m-am chinuit să ies şi apoi am încercat să merg mai departe dar tot intram în zăpadă până la brâu şi mi s-a părut inposibil de avansat, cu lacrimi în ochi am hotărât să ma întorc. Ajung înapoi pe vf. Carja şi încep coborârea care a fost foarte periculoasă lângă mine s-a desprins o bucată mare de zăpadă care a luat-o la vale şi m-a făcut să rămân fără aer. După vreo 20 de minute am reuşit să cobor. Răsuflu uşurat că am scăpat ca prin urechile acului.
Ajung la cabană şi pornesc spre casă nu avea rost să mai stau pentru ca nu aveam sa mai încerc a doua zi o nouă urcare. Când am plecat am făcut promisunea că o să mă întorc din nou, bătrânului Parâng.