Am dat curs invitaţiei prietenilor noştrii de la Clubul de Ecologie şi Turism Montan Aventurierii Ţibleşului din Tăuţii Măgherăuş, de a participa la trofeul lor aflat la prima ediţie care avea să se desfăşoare în Munţii Tibleş cu tabăra de bază la pensiunea Poiana Ţibleş, deţinută de un iubitor de natură şi munte.
Membrii clubului nostru fiind din mai multe zone ale ţării pornesc care, cum pot : din Sibiu: Tibi şi Alice; din Chinteni Cluj: Dacian, Ana, Clara, Cristi, Roxana; din Sighetu Marmaţiei: Alexandru C; din Sarasău: Mişa; din Cluj Napoca : Cristi şi Aghi ; din Câmpia Turzii: Zoly, Ramona, Miriam, Ozy, Rostaş; din Vişeu de Sus: Florin şi Ionela; din Buces-Vulcan: Marian; din Baia-Mare: Alexandru, Raluca, Matei, Cipri, Iulia, Alexandru F; din Năpradea: Vlad, Cristi, George; din Preluci: Alexandra , Luca; din Jibou: Vasile şi Rodica; din Aluniş: Marin.
Am ajuns vineri 20 iunie, cu mic cu mare în curtea pensiunii, am fost primiţi de organizatori cu o slană, ceapă, brânză, un pahar de horincă şi apoi alfel am înstalat tabăra de corturi. Seara a fost despre socializare, întâlnire cu vechi prieteni de la cluburile montane din diferite colţuri ale ţării, şedinţa tehnică, foc de tabără şi acorduri minunate de chitară până târziu în noapte.
Sâmbătă dimineaţă plecăm în traseul de drumeţie care ne duce la refugiul Arcer 1443 m, Vârful Arcer 1829, Apoi pe faimosul vârf cu cloponiţă Ţibleş 1839 m. Avem de susţinut testul de zonă, cu întrebări generale din Munţii Oaş-Gutâi-Ţibleş. După întoarcerea din traseu organizatorii ne aşteaptă cu un ceaun delicios, urmat de proba de orientare, că mno după ceaun avem putere de alergat.
Se continuă cu proba surpriză care i-a delectat pe adulţi dar pentru copii a fost încântătoare şi plină de distracţie şi hohote de râs. Apoi expoziţia fotografică, fiecare club a expus foto color şi alb negru fiind jurizate de organizatori. După ce s-a înserat a urmat proba de Slideshow, tema frumuseţi montane din Maramureş, la care nici aici nu am dus lipsă de material. Ultima probă din concurs …. Cultural… cântece la chitară, poezii, scenete amuzante cu referire la organizatori , şi câteva glume montane.. clar până foarte târziu în noapte.
Duminică 22 iunie, ne trezim mai greoi, că a fost scurtă noaptea dar frumoasă, urmează festivitatea de premiere la care aflăm cum ne-am descurcat la finlul probelor : locul 3 Regularitate, Orientare, Cultural, Teoretic, Slideshow; locul 5 Foto şi la Clasamentul General am reuşit şă ne aflăm pe cea mai înaltă treaptă a podiumului „Trofeul Aventurierii Ţibleşului”.
Mulţumim frumos organizatorilor, tuturor participanţilor, cărări cu soare şi vă aşteptăm cu drag la Trofeul Someşul ediţia a XV- a în 5-7.09.2025 în Munţii Rodnei, Maramureş, Moisei.