Făgărașul de poveste

              Masivul Făgăraș, de la est la vest măsoară în linie dreaptă, aproximativ 70 de km iar de la nord la sud circa 45 km. Munţii Făgărașului se aseamănă cu o imensă coloană vertebrală orientată de la est la vest având „coastele” (culmile) orientate către nord și respectiv, sud. Culmile din partea nordică sunt cu mult mai scurte și mai abrupte decât cele din partea sudică, care sunt foarte lungi și domoale.  Suprafața totală acoperită de munții Făgărașului este peste 2.400 km², fiind, spre comparație, de circa 7,5 ori mai mare decât a munților Bucegi. Pe cuprinsul întinderii masivului Făgărașului se găsesc 8 vârfuri de peste 2.500 de metri: Moldoveanu cu 2.544 m, Negoiu cu 2.535 m, Viştea Mare cu 2.527 m, Călțun-Lespezi cu 2.522 m, Vânătoarea lui Buteanu cu 2.507 m, Cornul Calțunului cu 2.510 m, Hârtopu cu 2.506 m, Dara cu 2.501 m. Există, de asemenea, 42 de vârfuri având peste 2.400 m și mai mult de 150 de vârfuri de peste 2.300 m. 
            Aceste vârfuri sunt separate între ele prin șei adânci, unele coborând până sub 2000 m altitudine (Curmătura Zârnei: 1.932 m). Această densitate de culmi, abrupturi, vârfuri și înălțimi, i-au atras masivului și denumirea de Alpii Transilvaniei, expresie atribuită savantului francez Emmanuel de Martonne. 

            În traseul nostru am reușit să atingem Vârful Moldoveanu și Vârful Viştea Mare. 
Ziua 1- am plecat la ora şapte din Turda. Am  ajuns în jurul orei  12 in Braşov, unde am stat o jumătate de ora lângă portbagajul autobuzului să ne putem recupera rucsacii. Fiind în zonă am făcut o mică plimbare prin  centrul vechi al oraşului unde am admirat terasele cu bere din zona pietonală. 
            De aici am luat un taxi până la una dintre autogări, de unde am luat un bus să ne deplasăm spre oraşul Zărneşti.  Când am ajuns acolo ploua  de rupea. Am facut o haltă pentru ultimele cumparături şi de acolo am luat un taxi până la cabana Plaiul Foii. De aici ne-am început uşor urcuşul spre Cabana Rudăriţa, pe o ploaie mocănească care a ţinut toată ziua. Sătui de ploaie şi uzi până la piele, ne-am oprit într-un loc cu verdeaţă, lângă un pârâu şi ne-am instalat cortul. Aici am susţinut un concert live pentru animalele pădurii, care nu prea au avut de ales, după o băută cu finețuri: Tanita, Miorița, și nelipsita țuică pentru Alex… Noaptea am avut o vizită neașteptată din partea unor cai care ne-au speriat puțin… 
            Ne-am trezit a doua zi dimineață, tot pe ploaie, și am pornit mai departe spre cabana Rudărița, care era la doar 10 minute de locul nostru de campare.  După cabană la 300 m, am găsit primul marcaj turistic, după ce în prealabil ne-am oprit să cerem indicații cabanierilor. Am parcurs aproximativ 3 km pe un drum forestier, apoi am intrat în pădure și am început urcușul pe o pantă de 45 grade… Și am mers prin pădure vreo  3 ore, după care am ieşit și am intrat într-un câmp cu iarbă până la brâu și o ceaţă atât de deasă încât puteai să  iţi rezemi bicigleta de ea. Ne-au însoţit în traseu doi câini, dintre ei unul rămânând alături de noi până în a treia zi. 
Am mers tot așa o oră, după care am ajuns în Șaua Lerescu Mic, unde am făcut un foc, ne-am instalat cortul și ne-am uscat hainele.  Ne-am încălzit și noi sufletele cu o zamă fierbinte şi cu o gură de una alta, respectiv țuica că s-a terminat cu finețurile. Seara am încheiat-o la un foc de tabără superb . 
            A treia zi ne-am trezit devreme, dar ploaia ne-a mai ținut în cort până la 10, când s-a oprit pentru o oră și am început încet să strângem și să pornim mai departe. Am continuat urcușul spre Vârful Lerescu, de unde am urcat apoi spre refugiul Comisu care este neutilizabil. De aici am mers mai departe până la Refugiul Berevoiescu care a  adăpostit de-a lungul vremii ciobanii și oile care treceau pe aici și acum nu mai este utilizabil. În schimb  am prânzit și am pornit mai departe spre Șaua Brătilei, unde am găsit un refugiu la fel de neprimitor ca celelalte două dinainte. În aceste condiții ne-am hotărât să ne instalăm cortul lângă el. Acolo am făcut un foc la primus și am preparat o foarte gustoasă tocăniță de hribi proaspăt culeşi de pe drum. 
            În dimineața celei de-a patra zile ne-am trezit în ropote de ploaie, iar pe la ora 10 când am prins o fereastră de vreme bună, ne-am strâns lucrurile și am pornit din nou la drum. De aici încolo am schimbat peisajul, respectiv a avut loc trecerea de la ierburile înalte de care ne săturasem, la pășune alpină. Drumul nostru s-a oprit la Refugiul Zârna, unde ne-au întâmpinat gazde primitoare, respectiv o turmă de măgari. Când ne-am întins hainele la uscat, a venit primul vizitator, un cioban  politicos, pe care l-am invitat la o gură de pălincă. După ce s-a încălzit puțin atmosfera, a mai apărut un cioban  mai în vârstă și foarte haios. Nu am scăpat de ei, până nu le-am promis că îi vom însoți la stână. Așa ca am pornit încetuț către stână, care era la aproximativ 1 km de refugiu. Ajunși acolo, ne-am așezat lângă foc, în timp ce unul dintre ciobani ne-a pregătit un bulz, pe care l-am prăjit în foc și l-am servit apoi cu jintuială. Am mai închinat câte un  păhărel de țuică și am ajutat la pregătirea unui ceaun din carne de oaie. După ce i-am îmbătat bine pe ciobani şi ne-am ospătat și noi am pornit înapoi. Drumul a fost anevoios, și era cât pe ce să ratăm refugiul din cauza ceţii. Astfel ne-am învârtit de vreo 2 ori în jurul lui și cu chiu cu vai l-am găsit. 
În cea de-a cincea zi ne-am trezit întâmpinați din nou de ciobani, care ne-au invitat să mâncăm împreună cu ei, și ne-au dat slănină, ceapă și  usturoi să avem de drum. Vremea a fost prietenoasă cu noi și a avut grijă să fim uzi tot drumul și să nu ne putem bucura de peisaj. Am mers până în Fereastra Mică, unde am găsit un refugiu în care ploua puţin. Am mâncat o supă caldă, și ne-am pus la somn. 
            Dimineața am fost din nou treziţi de ciobani, care nu au fost așa binevoitori ca ceilalți, unul dintre ei venind să iși recupereze din refugiu bunda şi o carte. Până am mâncat micul dejun s-a ridicat ceața și am reușit să vedem unul dintre puținele exemplare de capre negre de la noi din țară. Am făcut un foc și am ars gunoaiele lăsate pe acolo de alți „pantofari”. Când să plecăm a apărut un grup de israelieni cu care am socializat și am aflat că urmează să mergem împreună pe același traseu. Am pornit bucuroși că în final s-a oprit ploaia. Am ajuns după câteva ore pe Viștea Mare. De acolo am pornit spre acoperişul României, şi ţelul nostru, Vârful Moldoveanu, 2544 metri. 
            Ne-am întors pe Vârful Viștea de unde ne-am recuperat rucsacii și am pornit spre Cabana Podragu. Ne-am mai întâlnit pe traseu cu israelienii, mai precis la Refugiul Portița Viștei. Tot acolo a mai apărut și un ceh care făcea traseul care l-am urmat și noi, dar în sens invers. Am ajuns cu bine la Podragu, unde am băut o roabă de beri, am mâncat niște sărmăluțe și am plătit un car de bani. Am avut ocazia să ne amuzăm de un cuplu de australieni foarte sociabili, care se chinuiau să zică un “Doamne ajută” ca să mai putem sorbi cu sete dintr-o nouă bere.  Am încheiat seara la lumina frontalei, deoarece gazdele ne-au lăsat fără curent. 
            Dimineața i-am lăsat pe toți să plece și ne-am făcut de cap la chiuveta din baia cabanei. Cu forțe proaspete și curăței am pornit spre destinația finală, Lacul Bâlea. Am avut parte de prima zi cu soare, care ne-a făcut să ne moleșim și să putem admira muntele în toată splendoarea lui. Ne-am oprit într-o șa, unde am prânzit și ne-am făcut somnul de frumusețe. De acolo am tot coborât, pe la Lacul Capra, am admirat Vârful Vânătoarea lui Buteanu, și ne-am rugat moartea că nu se mai termina odată cărarea şerpuitoare ce cobora spre Bâlea. 
            Ajunşi la Bâlea am întâmpinat alt hop, nu aveam cu ce să ne întoarcem acasă, așa că ne-am apucat să sunăm prietenii să vedem cine poate veni să ne recupereze. Am găsit până la urmă un om de treabă ( Alex cu mii de mulţumiri ) care ne-a promis că vine după noi când poate. Între timp am prins o ocazie, care ne-a dus până în Cârțișoara. De aici am prins un autobuz până la intrarea în Sibiu. S-a înnnoptat, am stat la ocazie o jumătate de oră, dar cum nu s-a îndurat nimeni de noi, am trecut strada la crâșmă la o bere. Pe la 12 noaptea ne-a sosit mașina și am plecat către casă. 
            Ca și concluzie a fost o experiență frumoasă, am vazut o mică parte din frumuseţile ţării noastre dragi şi am avut ocazia să întâlnim o mulțime de oameni faini. Traseul este unul minunat și ar fi fost frumos să ne putem bucura de peisaj, dacă nu am fi avut parte numai de ploaie și de ceață.  Una peste alta, aşteptăm cu nerăbdare partea a doua în care să pornim din Turnu Roşu şi să coborâm la Bâlea.

           În această minunată aventură au fost: Alin Luca, Alexandru Pop.

           Articol scris de Luca Alin.

Distribuie mai departe ...

3 Comments

  1. Ma bucur ca va petreceti timp de calitate la munte. Acolo va sta bine si aparent si voua va prieste! Abia astept sa vad pe unde mai mergeti, pe cine mai intalniti! Pupici!

Comments are closed.