Ideea conceperii unui plan, înainte de-a porni la drum, pare rezonabilă, chiar indicată. Depinde cine face planul… Oricum, „socotela de-acasă nu e aceeaşi cu cea din târg”, iar când vine şi CFR-ul cu ale lui nebănuite halte, cum ar fi cea din Stâna de Vale… A se nota, nu e tot una cu Staţiunea Stâna de Vale, unde am fi dorit să ajungem cu trenul. Aşa că, din halta cu pricina, in frumoasa seară de vineri, am pornit pe drumul ce, după 45 km avea să ne descopere dorita Stână de Vale. Nu puteam decât să facem cu mâna şi să mulţumim bunatăţii celor care s-au îndurat de noi, pe înserate. Întai un tinerel, care ne-a lăsat unde se incheia drumul său, apoi un cuplu din vecina Ungarie, care urma a-şi petrece weekend-ul „la coada lacului” Leşu, al cărui baraj ne-a oferit un peisaj deosebit. Aici, cu întunericul peste capete am întins harta studiind posibilitatea scurtării celor 18 km rămaşi. Dar noaptea şi ospitalitatea celor care au copii ca noi (poate nu atât de „nebuni”), ne-a determinat să punem cortul în „curtea” oferită.
Următoarea zi aveam să o începem cu cafeluţa caldă oferită de vecini, care, însoţită de belşugul zmeurişului şi al poveştilor, ne-a furnizat combustibilul necesar parcurgerii celor aproape 40 km până la Vărăşoaia. Drumul nu ne-a lăsat privirile neademenite: Valea Iadului, Cascada Iadolina, Cascada Vălul Miresei, panorama Apusenilor, Tăul de la Vărăşoaia, toate ne-au făcut să uităm de oboseala picioarelor.
O altă noapte înstelată, o altă zi rodnica. Trecând prin Cetaţile Ponorului (cu frumoasa şi aveturoasa coborâre la -120 m- îi mulţumim lui Cristi pentru pont), ne îndreptăm apoi spre Galbena. Izbucul ei alb te cheamă să-i urmezi cursul prin cheile ce te încearcă cu bolovani alunecoşi, cabluri şi lanţuri, dar te şi rasplateşte cu spectacol, treceri prin stâncă si Cascada Evantai. Părăsind Galbena, ne croim drum spre Gheţarul de la Focul Viu, unde, din pricina înserării, „flacăra” nu se zăreşte. Vărăşoaia ne aşteaptă întunecată.
Am părăsit-o, nu chiar de dimineaţă bună, căutând drumul spre casă (altul decât cel din planul iniţial). Prin Cetaţile Rădesei şi canionul Rădesei (din nou o incursiune în adanc de-a lungul şi prin apă), apoi pe la izvoarele şi cheile Someşului Cald, Peştera Moloch şi de-a lungul apei, am ajuns, într-o amiază târzie aproape de IC Ponor. De aici, surprinzătoarea întâlnire cu Cristi(Mulţumim încă o dată) ne scoate la drumul spre Rachiţele şi, din nou, bunii noştrii vecini maghiari işi fac pomană cu doi drumeţi şi ne duc până unde ne e calea aceeaşi. Ajungem in scurt timp in Huedin si iată-ne din nou în civilizaţie… căzuţi în butoiul cu melancolie… În această tură au fost Anca Ardelean şi Pop Alexandru.