Pamir – Între cer şi pământ, prin curaj şi prietenie.

              Nici nu ştiu cum să încep să relatez această minunată experienţă, care a fost frumoasă, grea, primejdioasă, cu multe peripeţii numai bune de povestit.
              Organizarea aceastei expediţie a început cu probleme: prima a fost echipa, apoi banii şi echipamentul, dar totul e bine când se termină cu bine. Ca echipă am încercat să fim mai mulţi, măcar 4 persoane, dar e greu să strângi atâţia oameni pentru un asemenea proiect, luând în calcul problemele financiare şi experienţa deoarece pentru asemenea situaţii ai nevoie de persoane pe care să le cunoşti bine şi în care să ai încredere. A doua problemă au fost banii, care nu au fost deloc puţini. Am căutat cu aproape un an înainte sponsori, dar foarte greu am găsit, am mediatizat foarte mult acest proiect dar sponsori s-au lăsat aşteptaţi. Am avut noroc pana la urma cu prietenii noştrii inimoşi care au văzut dorinţa noastră arzătoare de a merge în acesta minunată expediţie şi ne-au ajutat fiecare cu ce a putut, împrumutandu-ne bani şi unele echipamente pe care nu am reuşit să le mai cumpărăm.    

              Echipamentul a fost şi va rămâne mereu o problemă, care nu e puţin şi nu e deloc ieftin.
              Şi uite aşa am pornit la drum! Am plecat cu avionul din Bucureşti până în Instanbul unde am facut escală şi apoi ne-am continuat drumul spre Bishkek, capitala statului Kîrgîstan. Zborul a fost plăcut, am prins loc la hublou, am admirat peisajele şi munţii Caucaz peste care am zburat şi minunatul răsărit care de data asta parcă a răsărit de la acelaşi nivel cu noi. Ajunşi în capitală, a trebuit să ne luăm viză pentru suma de 120 $, s-a rezolvat rapid şi am plecat mai departe. La ieşire din aeroport ne-a aşteptat o fată drăguţă de la agenţie care ne-a dus la hotel.
             Am avut primul contact cu Kîrgîstanul! La intrare în capitală, m-am simţit ca într-un cartier de ţigani, cu case din chirpici, multe animale şi teren cultivat. Am făcut o tură prin oraş, am schimbat bani în moneda lor Kom (Şomi), am făcut ceva cumpărături şi rapid la hotel. Seara, am ieşit la o plimbăreală mai lungă, s-a mai domolit temperatura de afară (că era peste 40°C ), am admirat centru, care seara era foarte animat, cu multă lume la plimbare.
             A doua zi dimineaţă, am luat micul-dejun, apoi rapid la aeroport să zburăm spre Oşh, unde am reuşit să cumpărăm o cartelă de telefonie mobilă în reţeaua locală, că ale noastre erau varză.         După un zbor plăcut de o oră ajungem în oraşul Oşh, al doilea ca mărime din ţară, si care, spre surprinderea noastră, este mai dezvoltat şi mai animat decât capitala. Aici am bătut oraşul în lung şi lat, am admirat statuia lui Lenin, care mai este şi astăzi în picioare, am băut câteva sortimente de bere şi câteva feluri de carne, numai ei ştiu din ce animal e.


            22 iulie: plecăm de la hotel, facem ultimele cumpărături, iar înainte de a ieşi din oraş ne regrupăm, iar cei de la ageţie ne anunţă că este un mort în camp 2, “Dumnezeu să îl ierte!”, apoi ne numărăm : 2 români, 2 iranieni, 2 spanioli, 2 cehi, 1 norvegian si 1 rus. Drumul spre Base Camp (tabăra de Bază 3600 m) a fost lung, anevoios, dar spectaculos, am trecut prin Pasul Taldyk 3619 m. Dupa 7 ore, înainte de a ajunge în tabără, ne-am înpotmolim cu microbuzul. Următoarele zile le-am petrecut aici, cu frumoase ture de aclimatizare, cu admirat sutele de marmote care ne-au ieşit în cale, şi minunata floare a reginei (Florea de Colţ) care erau cu miile până la altitudinea de 4000 m. Am mai făcut o tură de aclimatizare scurtuţă după care restul zilei l-am rezervat pentru pregătirea bagajelor pentru Camp 1 (4400 m).
             Am plecat spre Camp 1, drumul e lung, în jur de 14 km, cu o diferenţă de nivel situată între 1200-1400 m. A fost destul de greu cu traversarea gheţarilor, cu culoare foarte înguste şi hăuri adânci, care te trezeau la realitate, să nu uiţi unde te afli! Pe cât de frumos şi incitant, pe atât de periculos! La un momendat, am fost nevoiti să amenajăm o trecătoare peste unul din râuri care venea din gheţari cu viteză uluitoare. Trecem cu bine de acest hop şi după multe ore de mers ajungem în camp 1, la frumoasa altitudine de 4400 m! Nu ajungem bine şi din cauza efortului si a traseului suprasolicitant, Alex vomită.
Următoarele zile le-am petrecem in Camp 1, cu dureri îngrozitoare de cap, cu plimbări multiple între cort şi iurtă, unde era sala de mese, consumând hrană multă, dar mai ales multe lichide, peste 6 l pe zi.
            După câteva zile de stat în Camp 1, decidem că e timpul să mergem mai departe. Toată lumea se simte rău, cu probleme legate de aclimatizare. Nici noi nu ne simţeam bine, dar asta este, trebuie să mergem mai departe. Din grupul cu care am urcat noi, doar iranieni au plecat mai departe, deoarece înainte să vină aici au dormit la ei în ţară la o altitudine de 5000 şi erau pregătiţi pentru etapa următoare.
             Ne trezim devreme în jurul orei 2 noaptea, pregătim rucsacii şi plecăm. Este întuneric dar nu după mult timp se face ziuă! Frigul şi câte o rafală de vânt ne amintesc unde ne aflăm şi de ce. Trecem de gheţar şi apoi începem urcarea cea abruptă, depăşim cateva crevase când prin stânga, când prin dreapta, iar apoi dăm de câteva foarte adânci peste care trecem pe o scândură. Urcarea este tot timpul abruptă şi nu îţi dă răgaz să îţi mai revii un pic! Urcăm până la altitudinea de 5400 m, după care urmează o coborâre de vreo 200m diferenţă, apoi urcăm din nou şi ajungem în Camp 2 (5300 m). Montăm cortul după ceva timp de sapă, deoarece trebuia să amenajăm platforma pe care să punem cortul, apoi topim zăpadă pentru a face ceva de mâncare şi pentru a consuma ceva lichide. După masă, primim prin radio vestea că se strică vremea, aşa că hotărâm să coborâm. Nu te poţi pune cu vremea. Coborâm şi după ce se întunecă, ajungem în Camp 1.
             Aici stăm vreo 3-4 zile si starea mea de sănătate o ia razna din cauza lipsei de oxigen. După o zi de stat în perfuzii, hotărâm că cel mai bine ar fi să coborâm, dar nici vremea nu a ţinut cu noi! O furtună de zăpadă sau avalanşă ne-a luat toate materialele din Camp 2, care nu au fost deloc puţine şi care nu au fost deloc ieftine.
            În timp ce ajung in tabăra de bază şi aştept maşina ce avea să mă ducă la spital, aflăm cu stupoare că în timpul acesta au mai murit încă 3 persoane, “Dumnezeu să îi odihnescă în pace!” Ne bucurăm că am scăpat ca prin urechile acului. După un drum lung de 6-7 ore cu tunete şi fulgere lângă noi, am ajuns la spital însoţit de doctorul Matmusaev Hashimijan, căruia îi mulţumesc din tot sufletul. După câteva plimbări pe la diferite cabinete au stabilit că nu au ce să îmi facă şi că cel mai bine este să plec la hotel, să mănânc şi să mă odihnesc.         Doctorul a insistat să merg la el acasă pentru a-mi da tratament şi a mă supraveghea peste noapte. Am ajuns la el acasă, unde am trăit câteva momente unice şi minunate: cină tradiţională mongoleză, început de Ramadan, vizita întregului neam şi sumedenia de poze cu maimuţa.
            Aceasta fiind situaţia, hotărâm că e timpul să plecăm spre România. Rezolvăm cu decalarea biletelor de avion de la Biskhek la Bucureşti, dar mai rămâne să ajungem din Oşh la Biskhek. Căutăm un taxi care nu e scump, dar face în jur de 10 ore, prea mult. Reuşim până la urmă să luăm bilete de avion, (sau bilet deoarece eu am avut bilet, dar Gabriel nu). Tipul de la compania respectivă a venit cu soluţia: am rezolvat cu “Naşul”. Cred că e primul roman care a mers cu avionul în aşa fel, dar ne bucurăm că am reuşit şi am ajuns la timp la Biskhek să plecăm spre casă.
            Iată-ne ajunşi în Bucureşti, fără peripeţii! Compania de transport ne-a rezervat insă o mică surpriză, să-i zicem cireaşa de pe tort: ne-au rătăcit bagajele!
            După toată această aventură, am rămas cu ceva sechele din punct de vedere al sănătăţii, am câştigat şi am pierdut prietenii, am acumulat o uriaşă experienţă, dar cel mai important lucru e că ne gândim în continuare la „Măria sa Muntele” si aşteptăm cu nerăbdare să ne întoarcem în sânul său, să îi cerem voie şi să primim binecuvâtarea de a ajunge pe vârf. Ceea ce ne dorim acum este să avem sănătate, să putem recupera echipamentele pierdute şi să face noi planuri de expeditie alături de prieteni noi.

              În această expediţie au fost: Login Gabriel, Pop Alexandru.

Articol scris de : Pop Alexandru.


Distribuie mai departe ...

16 Comments

  1. Foarte frumoasa expeditia voasta, frumoasa si relatarea, noi abia ajungem in fagaras si voi? Bravo si va felicit din toata inima.

  2. Baieti, aveti un curaj formidabil si sunteti de toata admiratia, pentru ca prin povestile si pozele voastre ii determinati si pe altii sa iubeasca muntele. Mult succes in continuare si asteptam noi aventuri de la voi! 🙂

  3. Foarte interesanta experienta si o ambitie de a depasi atatea probleme doar pt a ajunge acolo sus.Dar peisajul a meritat tot efortul. Nu stiu cati dintre noi ar avea curajul de a pleca de acasa pt a ajunge acolo………… Fotografii minunate,peisaje de neimaginat,feeric.Expeditie interesanta.Sa cunosti oameni noi si sa fi singur acolo e o dovada de curaj……atatea peripetii doar pt a vedea si a fi acolo inseamna ceva.Iubirea voastra pt munte exista Sa aveti noroc sa vizitati cati mai multi munti si sa ajungeti pe cele mai inalte culmi asa cum va doriti

  4. O expeditie plina de peripetii! Pot doar sa imi imaginez ce sentimente te navalesc cand esti acolo atat de departe de casa si totusi atat de aproape de a-ti atinge visul. Ati dat dovada de multa ambitie si de un curaj nebunesc, ma bucur din suflet ca v-ati intors cu bine si va doresc sa ajungeti si mai sus, tot mai sus 😀

  5. Woooowww…. am asteptat atata de mult sa aflu cum a fost si cele mai mici detalii!!! Baieti, sunt asa de mandra de voi si ma bucur ca v-ati asumat atatea riscuri ca sa va indeplini cel mai frumos vis: expeditie in Pamir!

  6. Mandru de voi, mandru ca fac parte din CTM, bucuros ca esti intreg si sanatos Alex .
    Ne impingi parca si pe noi cei mai tineri spre munte, spre ceea ce inseamna natura si puritate .
    Abea astept sa revin in tara , sa ma antrenez si de ce nu peste 2-3 ani sa incercam sa cucerim Varful Lenin .

  7. Chiar daca nu ati ajuns pana sus , important e ca ati incercat, ca nu ati renuntat nici o clipa la visul vostru, iar cea mai mare performanta e ca v-ati intors cu bine, eu va felicit din toata inima si va tin pumnii la viitoarele voastre proiecte, sper sa fie da??!!

  8. Multumim mult pentru comentarii, multumim pentru incurajari, multumim si celor care ne contesta si ne injura incontinuare, cat despre viitoare proiecte ce sa zic, sa ne recuperam medical, sa recuperam echipamentele pierdute, si abia apoi ne ocupam de noi planuri, si vise noi… Va multumesc inca o data.

  9. Super tare experienta asta a voastra, chiar te modeleaza in toate felurile, ma bucur ca v-ati intors cu bine si ca aveti puterea sa sperati si sa mergeti mai departe, spor in toate

  10. Da, o aventura si o experienta cu de toate.Avand placerea sa te cunosc, am avut incredere ca va veti intoarce si ma bucur pentru asta.Ai trait niste momente unice, chiar daca nu toate au fost minunate si sunt convinsa ca aceasta ”nebunie” nu o vei uita niciodata.Sunt mandra de tine asa cum sunt toti cei ce te cunosc, mai ales muntele.

  11. …Nu pot decat sa te felicit pentru tot ceea ce ai reusit sa faci tu acolo……e o experienta care pe noi ne poate invata multe….imi pare bine ca esti acasa.
    …Sanatatea asta conteaza foarte mult…sunt convinsa ca experienta ta nu se poate descrie in cuvinte si ca ceea ce ai trait acolo e mult mai intens decat ce ai reusit sa redai in cuvinte..

  12. Superba aceasta aventura a voastra, eu va felicit din toata inima pentru sacrificiile pe care le-ati facut pentru a ajunge acolo si va felicit pentru tot ce ati realizat pana acum, in expeditii si in toate activitatile voastre, spor in toate si va spun cu sinceritate ca abia astept noi articole si noi relatari din experientele voastre.

  13. Mai oameni buni acum am descoperit site-urile voastre, ce pot sa zic sunt uimit de toate incercarile voastre, chiar daca nu le-ati dus la bun sfarsit, important este sa incerci si nu e frumos varful in sine ci e frumos drumul pana acolo.

    Felicitari voua si sustinatoilor vostrii!!

Comments are closed.