
Trebuie să recunosc că nu sunt o persoană matinală și gândul că trebuie să mă trezesc la ora 6 a.m., m-a dezechilibrat câteva momente. Dar când am realizat că mă așteaptă ceva măreț, ca Vârful Pietrosul Rodnei cu aşa altitudine, m-am adunat mai repede decât am crezut; știți vorba aia ? ,,Cine se scoală de dimineață, departe ajunge ?” Eh, noi chiar asta aveam de făcut.
Am pornit din Sighetu Marmației , împreună cu o familie de tineri din Baia Mare , la ora 7.10 a.m. Eram plini de energie , drumul spre Borșa a fost de vis ; ceața se ridica deasupra văilor descoperind o natură verde încă , chiar daca era 20 septembrie . În Borșa , ne așteptau alte două familii din Sighetu Marmației .
Traseul turistic spre Vf. Pietrosul Rodnei , pornește din centrul orașului Borșa , de lângă spital , continuă pe Valea Pietroasă până la bifurcația cu schitul aflat aici . Parcarea de mașini aflată vis-a-vis de schit , era plină de mașini . De aici începe urcarea pe Dealul Piciorul Moșului .
Oriunde mă uitam , ochii mi se umezeau de atâta frumos . Am fost surprinsă să întâlnesc atât de multă lume doritoare să facă acest traseu , care necesită un oarecare antrenament , pentru că este o drumeție de dificultate medie , care durează peste opt ore . La început este un drum forestier , care ne conduce pe serpentine tot mai dese , de unde priveliștea este spectaculoasă . Se pot vedea , atât orașul Borșa cât și Pietrosul , care ne așteaptă măreț , în zare . La un moment dat , marginile potecii sunt străjuite de tufe de afini , care se întind pe coastă în sus și în jos. Din păcate , peste tot se zăreau cocoloașe de hârtie igienică . Am văzut multe gunoaie aruncate sau abandonate pe te miri unde ( recipiente de plastic sau sticlă , doze , ambalaje etc ) . Ce minunată și darnică poate să fie natura , cu noi !!!! Omul se crede regizorul care a luat Oscarul pentru creațiile lui , însă nu văd o creație mai spectaculoasă și mai inteligentă decât cea a Universului. Atunci când ne opream să ne odihnim , ne uităm cu atenție unde ne așezăm , să nu cumva să zdrobim afinele . Din când în când , se auzea vocea uneia dintre noi , femeile din grup , întrebând : ,, Cât mai avem până sus ? ,, și evident , celebrul răspuns al ,, ghidului ,, nostru : ,, 15 minute , încă 15 minute .,, apoi râdeam cu toții , cu poftă , știind că cele 15 minute pot însemna oricât .
Ne-am intersectat cu oameni de toate vârstele , urcând . După multeeeeeeee serpentine , am ajuns la baza căldării glaciare Zănoaga Mare , ce are în dreapta Turnul Roșu și în stânga Piciorul Moșului , unde diferența de nivel este 760 m . Pe marginea drumului erau traverse de cale ferată , care cândva au avut rolul de protecție dar care , acum erau culcate la pământ . Alex , cel pe care eu îl numesc ghid, pentru că are o experiență mare în drumeții , ne spune că motivul , pentru care aceste protecții sunt la pământ , e pentru că iarna sunt multe avalanșe , fapt pentru care nici nu e recomandată ascensiunea prin căldarea lacului Iezer . Știam că trebuie să ajungem la clădirile stației meteo Iezer și bineînțeles , întrebarea noastră a fost : ,, Cum ajung meteorologii la stație , iarna , în aceste condiții ?,, Atunci , Alex ne-a arătat care e traseul de iarnă . Rezervația naturală Pietrosul Mare cuprinde un impresionant relief glaciar , câteva dintre ele ( pe care le-am reținut ) sunt : Zănoaga Mare , Zănoaga Mică , Zănoaga Iezerului etc. Acestea , împreună cu căderile de apă , cu porțiunile acoperite de jnepeni sau tufe de rododendroni , fac această zonă extrem de spectaculoasă . Trecem pe lângă clădirile stației meteo și după numai câteva minute de urcare , ajungem la celebrul lac Iezer , situat la 1825 m , cel care , dintr-un anumit punct de pe Vf Pietrosul , seamănă extrem de mult cu harta României . Apa părea foarte mică dar legenda spune că fundul lacului se unește cu Marea Neagră și era extrem de rece . Privirile ne-au fost atrase de o mogâldeață de om , un copil de vreo 3-4 ani , cu părul de un blond alb , care alerga gol pușcă , alături de un câine mai mare ca el . Era polonez și a urcat până aici , alături de părinți și câinele familiei .
După câteva minute de odihnă pe malul lacului și cu atenția îndreptată spre petele închise la culoare de pe stânci , doar doar o să zărim vreo marmotă , împachetând ciocolata , am pornit pe zig-zagul care urca spre Vf. Pietrosul . Cărarea era îngustă și plină de bolovăniș și din când în când se intersecta cu alte cărări -scurtături , care înfruntau de-a dreptul creasta abruptă . Cu toate că noi am pornit devreme în această excursie , muntele era plin de turiști , unii deja coborau , alții urcau deodată cu noi . De lângă lac , muntele părea nepopulat ; nu se vedeau oamenii care mișunau pe cărările lui . Chiar dacă sezonul bujorilor de munte ( rododendroni) a trecut în iunie , am întâlnit boboci care stăteau să se deschidă , acum , la început de toamnă .
Ajunși sus , am mai urcat puțin și am ajuns la clădirea fostei stații meteo , acum abandonată , aflată într-o stare jalnică . În jurul nostru , natura era în plin spectacol. Îi simțeam măreția și eram recunoscători pentru fiecare secundă , pentru fiecare clipă de frumos și aer sănătos care ne inunda plămânii . Stăteam în scaunul nostru de spectatori și ne dădeam voie să trăim bucuria acelor clipe , cu respirația tăiată în fața acestui spectacol copleșitor al naturii . Așa cum ne amintește și Jean Anouilh: ,, Frumusețea este unul din rarele lucruri care nu ne determină să ne îndoim de Dumnezeu .,, Ne-am lăsat cu greu duși de acolo . Am lăsat în urma noastră , turiști care au campat lângă lac , hotărâți să se mai bucure măcar o zi de acest privilegiu al naturii .
Coborârea a fost mai anevoioasă, pentru noi, femeile, nefiind încă obișnuite. Deși oboseala ne cuprindea fiecare mușchi din corp, senzația aia de uluire, de mulțumire, sentimentul că aparținem de ceva mai mare decât noi, ne-au dat puterea și energia necesară să ajungem la mașini, exact în momentul în care ziua se amesteca cu noaptea.
,, Trăim doar pentru a descoperi frumosul. Restul e un fel de așteptare . ,, – Khalil Gibran
Articol scris de Cosovan Gabriela.