În căutarea zăpezii, prin masivul Buila

        Au venit sărbătorile de iarnă, dar fără zăpadă. Îmi doream de mult timp să ajung în acest masiv, dar de fiecare dată au fost diferite piedici până anul acesta de Crăciun.

        Plecăm pe 26 decembrie spre munte, găsim cu greu satul Pietreni, din comuna Costești unde după vreo 4 km pe un drum forestier, pe valea Pârâului Sec (numită și Valea Morii), abandonăm maşina şi plecăm spre Poiana Scărișoara, pe traseul marcat cu triunghi roşu. După o oră ajungem în poieniţă şi facem primul popas la izvor. Continuăm traseul spre creastă trecând pe langă câteva stâne apoi, din șaua Doaga, părăsim marcajul şi o luăm pieptiş spre creasta muntelui Cacova, vreo 350 m diferenţă de nivel.

         După urcuşul obositor ajungem în minunata creastă a Builei, pe primul vârf  Cacova, unde vremea e generoasă cu noi, chiar iese puţin soare la iveală şi ne lasă să vedem până hăt departe, spre stânga munţii Căpățânii și Parâng, iar spre dreapta localitățile de la poalele munților Comuna Bărbătești și comuna Costeşti. Ne continuăm traseul de creastă, marcat cu punct roșu, spre muntele Piatra, 1643 m, de unde, în dreapta noastră, vedem vârful Țucla, 1581 m, ce stă izolat ca o santinelă ce păzește intrarea în Curmătura Builei. Trecem  printre Hornurile Popii, coborând  în Curmătura Builei 1560 m, unde se află refugiul cu același nume.           Au venit sărbătorile de iarnă, dar fără zăpadă. Îmi doream de mult timp să ajung în acest masiv, dar de fiecare dată au fost diferite piedici până anul acesta de Crăciun

          Ajungem la refugiu exact cum am planificat, înainte să se întunece, pe la ora 17,00. Ne instalăm confortabil în refugiu unde suntem feriţi de vântul care bate nemilos. În refugiu din lemn nu există posibilitatea de încălzire dar este foarte curat și bine întreținut. Mergem până la stâna din apropiere unde întâlnim o iubitoare a muntelui venită tocmai din Constanța să viziteze zona. Mâncăm şi apoi ne băgăm în saci.

           A doua zi vremea s-a schimbat radical în rău, cu ceaţă densă şi vânt tăios dar acest lucru nu ne-a înpiedicat să continuăm traseul de creastă.

          Urcăm cu paşi mărunţi şi repezi, însoțiți de amicul nostru ”vântu” și prietena noastră ”ceața” care nu ne lasă să vedem în jur frumusețea peisajului. În zonele neacoperite cu zăpadă, ne bucurăm să vedem gențienele  a căror culoare a rămas aceeași în ciuda vremii friguroase.

          Ajungem pe vârful Buila, 1847 m, iar după ceva timp de mers coborâm în şaua Ştevioara 1790 m. Conform indicatorului de aici mai avem 30-40 minute până pe vârful Vânturariţa Mare, 1885 m, Ajungem cu greu pe vârf, deoarece zăpada era mai mare, iar aici există numai marcaj de vară. Am rătăcit puţin în ceaţă dar până la urmă ajungem cu bine. Pe vârf am hotărât că nu are rost să mai continuăm traseul de creastă deoarece de aici zona este nemarcată, şi e greu vara dapoi acu iarna şi în condiţiile astea. La întoarcere spre refugiu mai bâjbăim puţin pe potecă sau pe lângă ea dar ajungem cu bine. Mâncăm şi decidem să coborăm.

         Părăsim Curmătura Builei pe marcajul Cruce Albastră spre Poiana Bulzului, coborârea e destul de abruptă dar trecem cu bine porţiunea cu gheaţă. Din poiana Bulzului schimbăm marcajul cruce albastră cu bulină galbenă care ne duce câteva deluţuri şi patru văi şi o apă adâncă, într-un final în poiana mult dorită, Scărișoara, după vreo 30-45 de minute. Din nou la izvor, facem o pauză de hidratare şi apoi după încă vreo 40 de minute, prin noapte la lumina frontalelor, avea să ajungem la maşină.

        Încheiem această aventură cu speranţa întoarcerii în acest ţinut minunat pe o vreme mai faină care să ne lase să ne bucurăm de frumusețea locului.

        Articol scris de : Pop Alexandru.