Aug 142013
 

             Mai avem câteva zile de concediu și dorim să profităm de timpul rămas. Totuși preferăm o zonă mai apropiată, sătui parcă de drumurile foarte lungi, așa că ne hotărâm să mergem în zona Râmeț. Drumul până la destinație pare scurt datorită poveștilor cu peripeții de vacanță pe care fiecare din noi le spune precum și datorită frumuseților locului. 

             Spre rușinea noastră nici unul din noi nu a vizitat până  acum Mănăstirea Râmeț, Am fost la cățărat în zonă, am fost la concursul organizat de Perpedes acum câțiva ani dar cu toate astea  nu am vizitat mănăstirea. Continue reading »

May 122013
 

            Poate unii n-au înpachetat anul acesta pentru Perpedes. Noi însă nu puteam să ratăm. Tradiţia se face în timp, altfel nu se mai cheamă tradiţie. Aşa că am luat instrucţiuniile la îndemână şi ne-am îmbarcat spre Perpedes 2013. Nu pot spune că nu ne-a chinuit puţin drumul până la destinaţie. Despre ultima porţiune vorbesc, care s-a lăsat cu ceva praf care să compenseze aerul curat de munte. Bine, şi plângerile masinuţei care se subînţeleg când vine vorba de mers la munte. Continue reading »

Feb 022013
 

        Din nou pe Muntele Bedeleu, din Trascău, dar de această dată la extremitatea vestică a masivului, spre Huda lui Papară şi Vânătările Ponorului.
         Plecăm din Turda la ora 9,00 un grup de 8 persoane şi ne îndreptăm pe valea Arieşului, DN 75, 35 de km, trecând pe rând prin satele Corneşti, Buru, Vidolm, Ocoliş, Poşaga până în Sălciua de Jos (judeţul Alba) de unde o facem la stânga spre cătunul Sub Piatră, în lungul Văii Morilor, 5 km. Continue reading »

Jan 122013
 

          Cheile Borzești sunt situate la cca 5 km sud-vest de Cheile Turzii , fiind săpate de apele Văii Borzești (Valea Berchiș) în aceleași formațiuni calcaroase jurasice, ca și Cheile Turului și Cheile Turziii. Defileul este spectaculos, sălbatic, întrerupt de mai multe cascade, greu accesibil turiștilor. Valea Borzești se varsă în râul Arieș între localitățile Buru și Moldovenești, la cca 15 km sud-vest de municipiul Turda.

Continue reading »

Nov 182012
 

            Ca orice iubitori de natură profităm din nou de timpul liber pentru a ne bucura de ultimele zile de toamnă prelungită cu vreme bună. Cu toate că ceaţa deasă ne pune puţin pe gânduri totuşi plecăm încrezători pe valea Arieşului spre Masivul Bedeleu din munţii Trascăului.

            În satul Sălciua de Jos facem stânga spre satul Sub Piatră şi după terminarea asfaltului la cinci minute, lăsăm maşinile într-o poiana, lângă rău şi plecăm pe marcajul cruce roşie (76 de marcaje, numărate de Daria, “Piticul” grupului). Urcăm pe un drum forestier, unde admirăm culorile vii ale toamnei în frumoasa pădure de fag, razele călduţe ale soarelui învelite în negură şi cum înaintăm în traseu se vede tot mai pronunţat lunca râului. Ne înfruptăm din bunătăţile oferite de natură: măceşe şi porumbe şi ne indignăm de dezastrul făcut de o furtună, care în calea ei a rupt copacii de la jumătate. Continue reading »