Aug 112013
 

                 Visez de mult timp la minunatul Matterhorn, planific de mult timp această aventură, dar problemele nu au întârzâiat să apară. Prima a fost constituirea echipei care a fost una aleasă până la data plecării când toate s-au întors pe dos. Pe ultima sută de metrii din echipa de patru, două persoane se retrag, mergem mai departe ca să fie cireaşa de pe tort nu putem înmatricula maşina, îl conving pe Andrei să vină el cu maşina să nu mai închiriem una.

  • 20130802_112944.jpg
  • 20130802_113008.jpg
  • 20130802_122355.jpg
  • 20130802_123031.jpg
  • P1130314.JPG
  • P1130316.JPG
  • P1130318.JPG
  • P1130330.JPG
  • P1130331.JPG
  • P1130333.JPG
  • P1130344.JPG
  • P1130349.JPG

                În data de 31 iulie plecăm la drum doar că Andrei nu doreşte să mergem direct spre Matterhorn ci mai întâi spre Mont Blanc pentru aclimatizare, nu prea avem ce comenta şi pornim la drum. Toate bune şi frumoase până în Munchen unde avem ghinionul să lovim o bordură şi să facem pană pe două roţi. Mulţumim lui Dumnezeu că nu ne-am răsturnat. Aici beneficiem de bunătatea domnului Klaus Priess care ne ajută din toate punctele de vedere: cu cricul, ne duce prin toate localitățile din zonă, în jur de 100 km până găsim o roată de rezervă. În timp ce schimbăm şi ultima roată o doamnă își loveşte maşina de parapet, cheamă poliţia şi noi suntem martori, mai pierdem şi aici timp preţios.

              După toate peripeţiile plecăm mai departe, ajungem la Saint Geravis-Le Fayt, mergem direct la gara trenuleţului TMB, unde aflăm ca avem 40 de minute să ne facem bagajele. Încă de acasă Andrei ne spusese că avem numai două zile de vreme bună pentru a merge pe vârf. Facem rapid bagajele şi ne înbarcăm în trenuleţul ce avea să ne ducă până la Nid D’Aigle la 2380 m. De aici luăm panta pieptiş şi urcăm până la refugiul Tete Rousse – 3167 m.  Ajnngem târziu, ne îmbrăcăm, instalăm cortul şi ne apucăm să topim gheaţă pentru ziua următoare. Andrei se decide să meargă de aici până pe vârf şi înapoi, într-o singură zi. Îi dăm o frontală ceva de mancat şi el se pune la somn. Într-un târziu reușesc să termin de topit gheață pentru toată lumea şi ne punem la somn.

            Dimineaţă în jurul orei 2 Andrei pleacă în traseu iar pe la 4:35, îl urmăm şi noi. Urcăm destul de greu, suntem doi cu o singură frontală, afară e întuneric dar trecem cu bine de Grand Couloir şi nu după mult timp se face ziuă. Urcăm continuu pe stânci până ajungem la refugiul Gouter – 3835 m. Facem o scurtă pauză de hidratare şi echipare cu colțari și pioleți şi mergem mai departe. Urcuşul se accentuează, noi înaintăm  tot mai încet, se vede lipsa de odihnă şi de aclimatizare. Ne bucurăm de minunatul pesaj,   dar câteva rafale de vânt ne fac să ne trezim la realitate, să facem câteva poze şi să plecăm mai departe. Ajungem mai sus pe un platou de unde se vedem măreţia Mont Blancului şi refugiul Vallot – 4362 m, aici stăm pe rucsac, încercăm să mâncăm ceva şi să ne mai odihnim. Ne urnim din loc şi cu acel ritm ardelenesc ”încetuc cu treabă bună” reuşim să ajungem la refugiul Vallot – 4362 m. Aici ne scoatem rapid sacii de dormit şi ne băgăm în ei, eram epuizaţi. În scurt timp intră Andrei în refugiu, era terminat şi el ne dă marea veste că se întoarce de pe vârf, îl felicităm şi îl rugăm să se servească cu tot ce are nevoie din rucsac.

            Am dormit până seara în jurul orei 21,  ne simţim mai bine, ieşim la poze şi la spart gheaţă pentru topit. Ne pregătim o supă şi ceva de mâncare. Ne băgăm din nou în saci şi punem alarma să sune la 3 dimineaţa să  încercăm să mergem spre vârf.

            Sâmbătă dimineaţa ne trezim la ora 3, vântul bate de zici ca vrea să mute refugiul, noi decidem să mai așteptăm și să amânăm  plecarea noastră spre vârf. Vântul nu se potoleşte iar starea noastră se înrăutăţeşte. Stabilim să coborâm şi eventual, cînd ne simţim mai bine și vremea va fi mai bună, să încercăm să ajungem pe vârf zilele următoare. Coborâm încet, poate cu puţin regret deoarece vârful e aproape dar asta e… mergem mai departe şi înainte de a ajunge la Gouter pe creasta îngustă vine o rafală de vânt şi mă lasă fără cască. Dezamăgiți ajungem la refugiul Gouter, decidem să facem o pauză să ne mai revenim un pic că ne aşteaptă o descăţărare frumoasă. Intrăm în refugiul cel nou, ne dezechipăm că e obligatoriu şi intrăm în sala de mese, e frumos şi scump. Comndăm un litru de ceai la suma de 6 euro şi o supă de 10 euro, care e doar scumpă şi atât! E un fel de supă instat dar de aia rea. După o pauză bună ne echipăm şi începem coborârea, care e lungă şi nu se mai termină, mai facem o poză, iar la un moment dat se dezlănţuie Grand Couloir în toată splendoarea lui specifică cu avalanşe de pietre. Îl fotografiem şi îl filmăm, apoi ne continuăm drumul că mai este mult până departe. Trecem cu bine de Grand Couloir şi înainte de refugiu ne dăm şi pe fese pe o pantă bună de zăpadă. Ajungem cu bine la Tete Rousse unde era instalat cortul nostru. Ne facem planuri ce să gătim, ce o să mâncăm când primim un sms buclucaş prin care Andrei ne anunță că are ceva probleme. Suntem anunțați că dacă ne întoarcem în seara asta la maşină ne duce şi pe noi acasă dacă nu ne lasă bagajele şi pleacă în ţară. Adio mâncare bună….Adio odihnă….Adio Visul Suprem-Matterhorn, adunăm cortul, pregătim rucsacii la care se mai adaugă un cort şi toate astea după o coborâre destul de obositoare mai urmează una cu toate bagajele în spate şi contra cronometru pentru a prinde ultimul trenuleţ, să nu trebuiască să ne întoarcem acasă cu ocazie.

                Am uitat de oboseala, de foame… de tot şi toate. Plecăm cu toată viteza posibilă spre trenuleţ, dar măcar natura ţine cu noi şi înainte de a junge în gară avem plăcerea de a admira peste 40 de exemplare de capre ibex cu ieduţi lor jucăuşi. Nu ne mai săturăm de fotografiat şi de filmat, doar că ne presa timpul. Luăm trenuleţul, mai admirăm o dată peisajul, mai filmăm puţin şi ajungem la ultima staţie, unde ne aşteaptă Andrei. Ne schimbăm hainele, mănânc o conservă şi pornim spre casă, la ora 21. După un drum lung şi anevoios, cu condus în continuu 22 de ore cu tot cu fusul orar, ajungem în Turda.

                Așa se încheie minunatul nostru concediu și planificarea parcurgerii rutei spre Matterhorn. Pe viitor vom fi cu mare băgare de seamă și nu vom mai lăsa pe nimeni să ne calce în picioare visele și speranțele noastre.

               În această minunată aventură au fost: Burnaz Claudia, Corț Andrei și Pop Alexandru 

  

 Posted by at 1:57 pm

  9 Responses to “Mont Blanc în galop…”

  1. Minunat fratilor! Poze excelente, relatare pe masura, nu pot decat sa va felicit din toata inima pentru reusita voastra si sper ca bunul Dumnezeu sa va ajute sa va indepliniti toate visurile. Cu respect si multa admiratie pentru tot ce faceti voi..

  2. Foarte tare realizare! Bravo si felicitari intregii echipe pentru aceste realizari. Bravo si mult succes pe mai departe!!

  3. Am învăţat că ce contează nu este vârful ci bucuria de a urca, înveţi ce înseamnă să fii liber, înveţi că mersul pe munte nu este un sport, înveţi că muntele nu este al nostru ci noi suntem ai Lui…….

  4. Ma bucur tare mult pentru voi ca ati reusit sa ajungeti pana acolo si ca relatarea e asa de minutioasa. Drumuri bune pe carari de munte va doresc!!!!

  5. Wow! Fain, fain frumos! De vizitat in toate anotimputile, cu conditia de a gasi poteca ;) La si mai multe aventuri-drumetii pe taramuri de poveste! :)

  6. Felicitari! Spor i indeplinirea viselor tale!

  7. Cat a costat expeditia..cu aproximatie?

  8. Salut
    Depinde de mai multi factori, cu ce mergi? cati? unde te cazezi? cate nopti ramai pe munte? ce ruta? cu trenuletul sau telecabina? in jur de 300-400 Euro

  9. |You made some first rate points there.| I looked on the web for the difficulty and located most individuals will go together with with your website.

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>