Apr 112012
 

          N-am putut să ne desprindem cu totul de iarnă, de iarna în munte. Ca şi cum am fi lăsat la urmă cireaşa de pe tort, am luat-o către Bâlea. Cu puţin noroc, telecabina nu ne-a lăsat să aşteptăm şi îndată ne-am găsit gata de-a urca în şa. A fost mai greu cu orientatul, cu alegerea celei mai sigure urcări, întrucât ceaţa nu ne-a permis să vedem la 2 m în faţă. Aşa că, singurele măsuri de siguranţă în urcare au fost amintirile ce priveau traseul şi stâncile care se arătau ca pete difuze de culoare. Le-am urmărit cât am putut mai bine. Ajunşi în şaua Caprei, vremea s-a deschis de parcă am fi urcat pe podium. Acum urmează partea grea: către refugiul de sub Fereastra zmeilor.

          Studiind zăpada şi căutând umbra, am ales varianta de coborâre care s-a dovedit a fi cea mai sigură în împrejurările respective, deşi dificilă. Totuşi, refugiul nu s-a lăsat uşor descoperit prin ceaţa ce se juca cu răbdarea noastră.

     A doua zi, de dimineaţă bună, după ce ne-am convins cu greu picioarele să intre în bocancii îngheţaţi, am luat colţarii şi pioletul deja pregătite şi…către creastă! Lanţurile din locul cunoscut ca fiind “la trei paşi de moarte” erau de nedesluşit prin zăpadă. Pe lângă stânci, pe sub stânci, legaţi în coardă încă de la pornire, asigurându-ne pe după câte un ţanc pe la trecerile mai expuse, creasta învăluită în ceaţă ni s-a părut mai tehnică decât ne aşteptam. Pe la amiază, văzând că ceaţa nu se dă bătută şi că devine tot mai greu să ne orientăm şi să alegem cele mai bune variante de înaintare am hotărât să ne întoarcem la refugiu pe urmele noastre. Puţină descăţărare şi foarte multă grijă ne-au adus în siguranţă la el. Parcă pătrunsă de o oarecare aroganţă, vremea s-a limpezit. Cel puţin am putut privi curgerile de zăpada de pe pantele însorite. Destul de multe şi zgomotoase pentru o singură zi.

    Pentru ziua următoare, am hotărât ca variantă de întoarcere coborârea prin valea Capra, de dimineaţă bună, în speranţa că, la un moment dat drumul va fi curăţat şi accesibil maşinilor. Speranţele ni s-au adeverit, întrucât după 10 km pe asfalt, dintr-o maşină în alta, am ajuns şi acasă. Mai obosiţi şi cunoscând mai multe. Iarna e minunată în munte! Spre albastrul clar al cerului, prin ceaţa ce te poate descumpăni, prin zăpada ce aici te ţine la suprafaţă şi dincolo parcă te trage pe jumătate în adânc, iarna la munte e minunat de frumoasă şi grea! Şi totuşi, aici pe creste rămânem câte puţin, ne picurăm din viaţă ca să avem de ce să revenim. Azi cu teamă, mâine cu bucurie. Piciorul  rămas sub zăpadă, curgerea nervoasă a zăpezii ce se culege pe sine, se înmulţeşte spre vale, alunecarea, prinderea…ne eşti atât de greu sub tălpi  şi atât de frumos în privire, Făgăraş al iernilor şi al zăpezilor multe. Să te culegem din depărtări şi să te simţim de aproape. Să ne fie frigul tău între haine şi frumuseţea ta între pleoape! Să ne mai chemi şi să te cunoştem mai bine când venim să te căutăm! Să ne lăsăm o parte din suflet în tine, dar să nu ni-l iei tot! Să ne doară încheieturile, dar să nu ne lipseşti de ele! Să ne fie greu şi teamă, dar să nu ne pironeşti cu ele! Aici, pe crestele tale mai suntem, azi cu trupul, mâine cu gândul…tu alb, tu departe, tu sub tălpi, noi sub vraja ta.

    Mulţumim persoanelor care au colaborat pentru buna desfăşurare a acestei aventuri : Claudiţa, Anca, Jhonny, Vintila.

 

  One Response to “Munţii Făgăraş”

  1. “Nu te poti rataci atata timp cat nu-ti pasa unde esti”

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>