Poarta Zmeilor

          În data de 28 noiembrie mă trezesc cu scopul de a ajunge în localitatea Sălciua de Jos, care habar nu aveam unde este localizată pe harta României. Îmi iau rucsacul în spinare și ies grăbit din apartament pentru a mă îndrepta spre autogară… și cum dormisem doar două ore în noaptea respectivă eram foarte troglodit(obosit). Pe drum am realizat că nu am mai fost în autogară până atunci, așa că am luat telefonul și l-am sunat pe cel mai mare ceacanău pe care îl cunosc, acesta numindu-se Geneu. Ceacanăul este cel care a organizat această ieșire, împreună cu cealaltă jumătate de neuron a sa, Tibi. Trebuie să precizez pentru cei care încă nu știu,  faptul că Tibi împreună cu Geneu împărțesc împreună același neuron. Acest lucru are o deosebită importanță pentru cei din grupul CTM și nu numai.

            În cadrul conversației mele telefonice cu ceacanăul, acesta m-a întrebat dacă am ridicat pânzele și dacă mă aflu pe afluentul corespunzător al Someșului pentru a ajunge la autogară. I-am explicat după ce a terminat să îmi dea detaliile despre modul de ancorare a bărcii, că motivul pentru care l-am sunat este tocmai de a mă asigura că sunt pe afluentul cel bun. Astfel, având noroc cu fluxul și cu un indiciu dat de ceacanău am ajuns și eu pentru prima dată în autogara din Cluj-Napoca, unde deja erau prezenți Eugen(Geneu/ceacanău) și Dorotea(Sobița). Dau mâna cu ceacanăul de Eugen, care îmi mărturisește că nu este sigur că ne aflăm în autogara din care pornește autocarul spre Sălciua de Jos. Mă frec după cap și îmi zic în minte: “Sper să se sfârșească cu bine weekendul acesta!!”

            După nici două minute apare și celălalt stăpân al neuronului, respectiv Tbi, împreună cu Bianca și Vasi, acesta din urmă fiind un cormoran adevărat. În timp ce aceștia discutau, eu datorită faptului că eram obosit nu am observat că printre noi se afla un membru nou, care îmi întinde o mână pentru a face cunoștință. În acel moment nu mă gândeam că acestă persoană, Rebecca Puck(Minionul), avea să devină eroina acestei expediții, lucru pe care îl vom afla pe parcurs. P.S. Rebecca sper că nu o să te superi pentru faptul că îți spun Minion, oricum ești cea mai tare!!

            Într-un final apare și autocarul, iar după ce beau o gură de vin și încă una de cocktail, la ora 6 dimineața, mă urc în autocar așezându-mă lângă Sobiță. Eu în continuare nu știam unde mama măsii este Sălciua asta de Jos, deși aveam așa o vagă idee. Astfel, pentru a îmi clarifica nedumeririle și pentru a fi împăcat că știu totuși înspre ce parte a României mă îndrept, o întreb pe Dorotea: “Sălciua asta de Jos se află în județul Sălaj, așa-i?” Și uite așa am aflat că de fapt acest sătuc se află într-o parte total opusă de cea unde credeam eu, respectiv în județul Alba, pe valea râului Arieș. Împăcat că știu încotro mă îndrept și rușinat că Dorotea mă consideră cel mai mare habarnist la geografie, cumva am reușit să adorm.

            În timp ce visam cum navighez împreună cu idolul meu Jack Sparrow, aud cum toată lumea cântă cuiva la multi ani. În autocar a urcat Florin(Ozy) urmat de Dana. Turmentat aflu că persoana căruia i se cânta la multi ani este Ozy, a cărui zi de naștere eu am dedus că este în acea zi, până a doua zi când am aflat că de fapt ziua lui de naștere urmează a fi în 2 decembrie. Sunt sigur că Florin s-a gândit că nu suntem normali, însă heeei până la urmă acesta este farmecul nostru!

            În jurul orei nouă ajungem la Pensiunea Poarta Zmeilor, care nu cred că a mai văzut nici de revelion atâta alcooll cât am dus noi pentru cele 2 zile. La un moment dat mă gândeam unde este mâncarea, pentru că pe masă exista o mare diversitate de băutură (pălincă de peste 60°, bitterol, o cantitate industrială de vin, Alexandrion, Fireball etc).

            Voioși, cu zâmbetul pe buze, în jurul orei 12, grupul nostru de 9 persoane, începe ușor să se pregătească pentru traseu. Datorită faptului că ploua mărunt Ozy ne-a spus că nu ar fi indicat să mergem pe traseul care duce la Poarta Zmeilor, traseu pentru care am organizat ieșirea inițial, așa că am făcut un alt traseu, care duce spre Huda lui Papară. Un traseu care s-a dovedit a fi foarte frumos.

            Când am ajuns la Huda lui Papară, neuronul a decis că Geneu și Tibi ar trebui să se bucure de apa revigorantă a Hudii. Dacă neuronul a judecat, aceștia doi au trebuit să execute.  Astfel, rămași doar în chiloți, puțin timizi, aceștia se îndreaptă spre apa rece, unde au stat câteva minute pentru a fi admirați și pozați. Pozele le puteți vedea pe facebookul acestora (ceacanăilor dați o bere pentru asta!!). După ce toată lumea a reușit să facă poze celebrei HUDE, ne-am îndreptat  spre cascada Vânătarele Ponorului, o cascadă foarte frumoasă. În timpul acestui traseu, care a durat aproximativ 5 ore, în cadrul grupului a fost multă voie bună, ne-am bătut cu zăpadă, am făcut glume, am făcut chiar și un derdeluș, care ne-a amintit de copilărie.

            Seara la cabană a fost un hoas total, cu atâta băutură nici nu se putea pune problema altfel. Ne-am jucat bărcuța, care de data aceasta a avut un nou căpitan. Tibi este cel care a aflat cum este să fi Căpitan. Bine ai venit în lumea mea!! AHOI CĂPITAN!!! Am cântat multe cântece, la care ni s-au alăturat și doi șoricei, respectiv Mitzi 1 și Mitzi 2, care au reușit sperie pe unii dintre noi.

             Fiecare persoană din grup a avut contribuția ei pentru această seară minunată: Dana a adus un instrument cu ceva clopoței care nu am nici o idee cum se numește, dar acei clopoței sunau frumos când Dana se apuca de cântat. Eu, Vasi, Tibi și Geneu ne-am dat moarte ficatului în așa hal încât am început să improvizez un diapazon și să cânt cu el(există un filmuleț pe grup la care îmi este rușine să mă uit!). A fost o seară foarte reușită în care toată lumea s-a distrat și în care Rebecca nu avea nici o idee ce avea să se întample cu ea în ziua următoare.

               A doua zi, Duminica în data de 29 noiembrie ceacanăului îi vine ideea să mai rămânem câțiva dintre noi până seara când avea să vină frates-o să ne ia cu mașina. Zis și făcut. Eu, Tibi, Geneu, Dorotea și Rebbeca decidem să rămânem. Rebecca așa mult și-a dorit să rămână în această nouă expediție spre Poarta Zmeilor încât a sunat să vină o mașină special pentru ea de la Cluj până în Sălciua de Jos, duminică seara când majoritatea oamenilor se relaxează. (BRAVO MINIONULE! )

                La ora 3 jumate noi decidem să urcăm sus până la Poarta Zmeilor conștienți că se va înnopta și că avem la noi doar o frontală. O informăm pe Rebbeca despre acest traseu și îi explicăm că sunt șanse foarte mari să ne prindă noaptea și de asemenea vrem ca ea să țină pasul cu noi fiindcă vom merge mai repede, Rebbeca râzând ne zice că nu are nici o problemă și că vrea să urce până sus. Și uite așa pornim rapid la drum, dar Minionul nostru rămâne tot mai în spate cu fiecare metru ce îl făceam. Mai erau aproximativ 20 de minute și întunericul era peste noi, strigam din răsputeri ca ecoul să ajungă până la urechile minionului informând-o că noi vrem cu orice preț să ajungem sus și că ea să ne aștepte, iar la întoarcere o recuperăm din drum. Aceasta ne informează la rândul ei că nu e nici o problemă și că ne așteaptă. (O adevarată eroină! ) 

                Mai erau 5 minute de lumină și zmeii de noi (Tibi,Dorotea,Eugen și eu ) ajungem undeva sus de unde am avut o priveliște de vis, îmi pare și acum rău că nu am avut un aparat profesional la noi deoarece ieșeau niște poze extraordinare.Îmi va rămâne mult timp acel moment în minte pentru că ne-am oprit cu toții să admirăm frumusețea naturii într-o liniște pe care nu pot să o descriu în cuvinte, un moment unic pentru mine. Sunt convins că sentimentul a fost reciproc si pentru restul grupului. Deja era beznă și se putea citi pe fața Doroteei o adrenalină destul de mare deoarece am întrebat-o cum e , iar aceasta mi-a răspuns : “ E super, vorbesc cu mine însumi acum” ! 

                 Ceacanăii de Tibi și Geneu erau în frunte și prin ambiția lor desăvârșită am ajuns la un balcon la vreo 10 minute de Poarta Zmeilor într-o beznă totală și o zăpadă până la glezne, acolo am tras un selfie și chiar dacă nu se vedea nimic, pozele au ieșit super iar momentul a fost unul din cărțile cu basme! ( Sincer, când mi-a zis Geneu că e plin de porci mistreți și după ce am văzut și urmele acestora cum au scrumat prin zăpadă pe o suprafață foarte mare, eu unul pot să zic că M-AM C**** PE MINE! )

                 Ne-am adus aminte cu toții că Rebbeca a rămas undeva singură în spate așa că ne-am întors foarte repede să o găsim și să plecăm cu toții întregi acasă. Pentru mine a fost ceva extraordinar să văd că Rebbeca nu a cedat nici o clipa și a urcat în tot acest timp pe noapte cu un led de la o brichetă, singura lumină pe care o avea. Când am întrebat-o cum a fost să stea singură în pădure seara pe zăpadă, aceasta mi-a răspuns că nu a intrat în panică și nu a avut nici o problemă pentru că era foarte convinsă că ne v-om întoarce pe același traseu și o recuperăm.

          ( Hmm…tulceanca asta, eu chiar dacă pușcam o sticlă de pălincă de la mine din bihor și eram mort de beat, tot îmi era frică).

             Și uite așa toți cei 5 zmei am ajuns înapoi la pensiune după o coborâre de 3 ore, uzi , înfometați, vai mama noastră. Pe șosea Rebbeca a fost recuperată de prietenii care ne-au zis că vor veni după ea. Fata asta e un exemplu demn de urmat. Noi restul am fost recuperați de către fratele lui Eugen și am plecat spre Cluj obosiți dar fericiți în același timp că nu am rămas naufragiați la Poarta Zmeilor.

             Lăsând gluma la o parte, vreau să le mulțumesc tuturor membrilor acestui frumos grup deoarece sunteți oameni minunați care iubesc cu adevarat natura. Mă simt norocos că am intrat în CTM și am reușit să cunosc persoane cărora atunci când te afli cu ei pe munte și le vezi zâmbetul de pe față te fac să uiți de orice problemă, cu acești oameni te simți liber în inima munților ! 

             P.S. – ceea ce vă povestesc acum nu s-a întâmplat la Poarta Zmeilor… În penultima noastră expediție în munții Retezat s-a întâmplat ceva foarte amuzant abia la mai bine de o lună după ieșire! Trogolodiți, ceacanăi, fonfaiți, nu știu cum să le mai zic. Eugen și Tibi au zis să facem ca întoarcerea noastră spre Cluj să fie mai palpitantă. Așa că ei s-au gândit să nu ne cumpărăm bilet de tren. Nu știu ce a fost în capul meu, dar am zis că bine…hai să o facem. Deși aveam la mine cupoane de tren și carnetul de student am ales sș nu îmi cumpăr  bilet! Pe tren am rezolvat frumos cu nașul, știți voi la ce mă refer! Nu au fost probleme și am ajuns cu bine la Cluj, toate bune și frumoase.

             Ieri a fost o zi normală pentru mine și nu am făcut nici cea mai mică prostie…am mers la muncă, m-am întors acasă la ora 3 și m-am pus ca tot omul să dorm, după care mă sună tata și îmi zice : “ Mă trogloditule care ești, ce dracu ai făcut? “ eu speriat i-am răspuns: “ Ce să fac, dorm!, la care tata: “ Dormi pe dracul. Ai primit amendă de la CFR, 6 milioane jumate pe ruta SIMERIA-CLUJ! 

              E primul meu raport de acest gen. Sper că fost frumos și va plăcut!   

              Dorotea Tamas multumesc foarte mult pentru ajutorul acordat acestiu articol !

                                             Doamne ajută!                    

                                             Buz Iulian Aurelian