Jun 122015
 

          Ideea de a ajunge pe acest munte minunat a venit de la domnul Gabriel. S-a nimerit să treacă prin zona la un turneu de fotbal cu juniorii de la A.C.S. Transilvania Bistriţa şi a văzut în asta posibilitatea de a  organiza o minunată aventură la înălţime. Detaliile plecării şi stabilirea echipamentului au reprezentat o muncă destul de solicitantă, deoarece ne aşteaptau condiţii de iarnă deci ne trebuia obligatoriu echipament tehnic de iarnă, pioleţi tehnici, colţari tehnici, cuie de gheaţă şi multe alte specifice acestor condiţii.

  • DSCF1441.jpg
  • DSCF1460.jpg
  • DSCF1496.jpg
  • DSCF1502.jpg
  • DSCF1503.jpg
  • DSCF1504.jpg
  • DSCF1506.jpg
  • DSCF1515.jpg
  • DSCF1516.jpg
  • DSCF1519.jpg
  • DSCF1535.jpg
  • DSCF1542.jpg
  • DSCF1545.jpg
  • DSCF1557.jpg
  • DSCF1559.jpg
  • DSCF1580.jpg
  • DSCF1585.jpg
  • DSCF1611.jpg
  • DSCF1763.jpg
  • DSCF1999.jpg

          Plecăm din ţară în data de 1 iunie, de ziua noastră a tuturor copiilor, călătorim o zi şi ne oprim la hotelul Paprika din Ungaria la 6 km de intrate în Austria. A doua zi dăm bătaie şi ajungem în Kals, de aici urcăm la cabana Lucknerhaus (1920 m), unde lăsăm maşina.

          Luăm pietrele de moară în spate, rucsacii noştrii erau foarte grei şi incomozi, ne-au rupt şalele dar ce să faci „La toţi ni greu” dar nu la fel. Drumul a fost lung şi anevoios cu trecerea de la adidaşi la bocanci tehnici, cu potecă plină de zăpadă şi parţial îngheţată, dar după un urcuş de 3 ore şi 15 minute ne găsim la cabana Studlhute (2801 m). Aici suntem uimiţi că mai găsim încă 3 persoane, de origine poloneză. Ne cazăm în camera de iarnă, deci am cărat dejaba cort de 4 kg şi ceva. Scăpăm rapid de pietrele de moară şi mai urcăm vreo 200 de metrii diferenţă de nivel, pe gheţar să reperăm ruta noastră şi condiţiile la ora actuală, facem o sumedenie de poze, vedem creasta pe care am vrut să urcăm iniţial dar zăpada mare şi temperatura ridicată ne-a făcut să renunţăm la acestă rută şi să optăm pentru cea mai uşoară şi sperăm noi că mai puţin periculoasă. Coborâm din nou la cabană şi ne apucăm de „rutina zilnică” topit gheaţă, fiert apă, făcut ceai, supe şi multe lichide.

          În 3 iunie ne trezim greoi şi pornim pe traseu, polonezii noştrii au plecat de vreo 2 ore, dar nu e nimic, până la urmă tot îi ajungem. Suntem pe gheţar, soarele încă nu a răsărit dar spre surprinderea noastră este neobişnuit de cald, acest lucru făcea să se topească zăpada şi să ne fie nouă tot mai greu de avansat, am început să ne cufundăm tot mai mult şi tot mai adânc. Am scăpat de primul gheţar, şi dăm de prima creastă mixtă stâncă şi gheaţă, frumos şi greu dar mai uşor de avansat şi de luat metrii în altitudine. Ajungem pe cel mai mare gheţar din Alpii Răsăriteni şi anume Gheţarul Pasterze. Acest lucru a coincis cu schimbarea vremii, s-a stricat urât de tot vremea, cu o ceaţă densă, cu vânt şi cu coborârea bruscă a temperaturii. Vremea s-a stricat acolo unde aveam mai mare nevoie de vreme bună. Am început urcarea cu colţarii frontali şi pioleţii tehnici pe înclinaţii de pantă mai mare ca acoperişul casei. Terminăm prima parte abruptă dar largă şi schimbăm direcţia de mers spre dreapta unde creasta este la fel de înclinată doar că mai expusă.

          Ajungem pe vârf şi din cauza frigului lui Alex îi degera mâinile şi ulterior după coborâre au fost negre şi dureroase. Pe vârf nu facem prea multe poze din mai multe cauze, una că nu vedeai mai mult de 10 m în faţa ta, apoi din cauza frigului, şi că trebuia să ajutăm un polonez la coborâre. Cum ne ştie lumea pe noi românii un popor de oameni serioşi şi săritori, ajutăm şi în cazul de faţă chiar dacă ne-a îngreunat coborârea şi timpul a fost mai lung, respectiv expunerea la frig a crescut, dar totul e bine când se termină cu bine. După ce am scăpat de zonele expuse ne despărţim de polonezi. Ne-au mulţumit de ajutor şi ne-am văzut fiecare de drum. Coborârea până la gheţar a fost rapidă şi intensă şi de aici a urmat „distracţia”- zăpada în care intrai dimineaţa până la glezne şi genunchi s-a transformat şi acum era de la genunchi până la brâu. Gabriel o ia înainte, eu rămân mult în urmă deoarece gheţarul ma dorea tot mai aproape de el. Aici am avut ceva momente psihologice cu mine însumi… rareori reuşeam să „plutesc” pe zăpadă şi să nu mă cufund până la brâu, noroc cu rucsacul că te opreai în el că dacă nu cine ştie cât de mult intram în adâncurile gheţarulu. Răsleţ mă gândeam că poate o să rămân aici, cine ştie ce mi-o rezervat Cel de Sus. După ce trec de partea grea ajung la o trecere peste o apă, care curgea din gheţar, mă opresc, îmi las rucsacul din spate, beau peste un litru de apă din gheţar! A fost aşa de bună! Mă spăl pe faţă apoi îmi ţin preţ de câteva minute bune mâinile în apa rece, eu o simţeam caldă la mâini şi foarte rece la gât, încep să fac câteva exerciţii cu mâinile şi cu degetele, e dureros dar suntem pe drumul cel bun şi fără complicaţii, măcar de data asta să fie aşa.

          Ajung din nou la cabană. Gabriel a topit gheaţă, mă serveşte cu un ceai şi iau somn pe banca terasei, merg apoi înăuntru şi continui cu un somn de cateva ore. Între timp au ajuns şi prietenii noştrii care şi-au strâns bagajele şi au coborât fără să îi aud o clipă. Spre seară m-am trezit eu şi am schimbat rolurile, Gabriel a mers la somn şi eu la topit şi pregătit lichide pentru noapte şi pentru următoarea zi de coborât.

          În Kals întâlnim un cortegiu care sărbătorea Corpus Christi (Fronleichnam), care cade într-o joi la 60 de zile de Duminica Paștelui, ceea ce este importantă în Biserica Catolică. Corpus Christi este o sărbătoare publică în unele părți din Germania și este marcată de parade de sacrament binecuvântat. Noi am fost redirecţionaţi din drumul principal să poată trece parada. Fiind uimit şi plăcut impresionat am filmat tot cortegiul, apoi trecând prin frumoasele sate austriece am văzut majoritatea persoanelor îmbrăcate în costume populare tradiţionale.

          Ne îndreptăm spre al doilea obiectiv al nostru şi anume turneul internaţional de fotbal U9 din Austria. Ajungem în frumosul sătuc Modriach, unde suntem primiti de familia Negrean (O familie de oşeni care s-a stabilit pe plaiuri austriece din 91.), Aici ne-am cazat pentru următoarele două zile, sosesc juniorii cu antrenorii, şi o parte din părinţi, mâncăm şi socializăm până târziu în noapte.

          A doua zi totul pe fugă, mâncat plecat la stadion, era la 100 km de noi, aici fiecare în felul lui a reprezentat România cu mândrie, în primul rând juniorii care s-au ridicat la nivelul cerinţelor înternaţionale ba chiar le-au şi întrecut, apoi antrenorii care la fiecare meci au dat un fanion cu echipa lor, singurii care au facut acest gest, apoi părinţii care i-au susţinut încontinuu, ce să mai zic, eu am scos tricolorul doar aşa suntem români adevăraţi. Sincer, cred că am dat dovadă că şi în România se pot face lucruri bune şi frumoase şi poate fiecare contribui la schimbarea părerii străinilor despre ţara noastră.

          Băieţii au terminat turneul pe locul 3, motiv de bucurie şi de petrecere, ne întoarcem în sânul familiei Negrean unde deja sfârâiau grătarele şi ne continuăm siesta până târziu în noapte.

          După o seară mai furtunoasă şi mai lungă ne trezim greoi, ne despărţim de băieţi, ei mai au 3 meciuri amicale iar noi mai avem drum lung până acasă.

          În această minunată aventură au fost: Login Gabriel şi Pop Alexandru.

          Această aventură a fost posibilă cu ajutorul oamenilor noştrii de suflet:

          Sponsor Principal:

Sigla-TB-registred-300x84

          Parteneri:

Logo

           Parteneri Media:

salajeanultv-300x97

salajeanul

 

 

 Posted by at 1:59 pm

  13 Responses to “Vârful Kleinglockner 3770 m”

  1. Foarte tare! Bravo mai Alex, iarasi ne uimesti din nou, nu te lasi, imi place ce faci si cu daruirea cu care o faci. Bravo si sa nu renunti. Spor in toate

  2. Felicitari Alex pentru tot ceea ce faci. Articolul este minunat, poze superbe… felicitari si sa ne auzim cu bine!

  3. Foarte tare Popik , tine-o tot așa ;)

  4. Un articol minunat, felicitari Alex. Felicitari pentru viata ta dusa mereu la extrem.Good luck!

  5. Felicitari nebunule ! Frumos articol, frumoase poze, expeditie geniala, esti un maestru si un exemplu pentru noi cei tineri :) Ai dormit in Ungaria ?!

  6. Multumesc mult mai oameni buni! Incurajarile voastre ma fac sa merg mai departe si sa sper la mai mult! Ma bucur ca de data asta mi-o iesit lucrurile sper sa ne iasa incontinuare planurile si sa putem face cateva expeditii formate din membrii CTM. va multumesc si va respect!!

  7. foarte frumos si minunabil ;-)

  8. Pozele sunt extraordinare,articolul este super tare.tine-o tot asa Alex!

  9. Bravo leulea ,frumosa plimbare .Sa speram ca de aici incolo viitoarele expediti vor fi fara incidente.Felicitari si multumim domnului Gabriel pt initiativa .

  10. Puterea nu izvoreste din victorie. Staruintele tale iti dezvolta puterea. Atunci cand treci prin momente grele si te decizi sa nu renunti, aceasta este puterea. Acestea sunt vorbele unui mare campion -Arnold Schwarzenegger. Succes in continuare, nu lasa nimic, nu renunta niciodata la pasiune !!

  11. Felicitari & la si mai si! ;) Poze superbe (pe masura peisajelor)! Sanatate si cat mai multe varfuri cucerite!

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>