Nov 262014
 

              Cum prea bine se știe, că doar e un adevăr general, când vrei să planifici o ieșire cu mai mult de două persoane îți trebuie răbdare și flexibilitate în agendă. Căci așa am făcut și noi ne-am strâns, ne-am sfătuit, am programat și am reprogramat până ne-a prins iarna căci noi ne doream încă din octombrie o tură de weekend la care să participăm mai mulți. Până într-un final odată cu zăpada am plecat și noi din Cluj către Piatra Craiului, care cum i-a permis programul, unii de dimineață, alții de după-masă, urma să ne întâlnim toți la cabana Curmătura (1470 m) seara la o cană de vin fiert și un joc de cărți. 

              Și după un drum lung cu mașina am ajuns și noi (eu,Vally, Geo și Radu pentru că restul erau deja la cabană) în locul în care urma să părăsim rotile și să luăm rucsacii în spate. Am pornit noi încet, încet pe traseul marcat de bandă galbenă și luminat doar de frontale prin pădurea întunecoasă care ne ducea puțin cu gândul la filmele de groază și automat au apărut și glumele de genul: “Știți voi că așa încep toate filmele horror, 4 țicniți se pierd printr-o  pădure noaptea…”. Bine, nici nu a durat mult și din cauza zăpezii am și pierdut marcajul. Lăsându-ne ghidați de înstinctul lui Vally (care se baza pe ideea că, bă… tot în sus că doar n-om lua-o amu la vale) am ajuns până la un drum forestier unde cu puțin noroc am zărit printre copaci “luminița de la capatul tunelului”  venită de la Alex și Eugen care porniseră în întâmpinarea noastră. 

              Nu știu restul cum s-au simțit la cabană dar eu am fost extrem de încântată de animăluțele de acolo, am stat toată seară cu o pisică tărcată în brațe deși pe ușă scria clar INTERZIS ANIMALELOR și de dimineață abia m-am putut desparti de cățelușii aia adorabili.

             După ce am mâncat și am admirat peisajul, am făcut sute de poze și ne-am mai amuzat puțin pe teme diverse, am pornit spre creste pe traseul marcat cu triunghi albastru care începe lin cu un drum apoi se continuă cu o cărare prin pădurea înzăpezită pătrunsă timid de razele soarelui și care de data asta ne insufla o stare de basm. Ajungem într-o poiană superbă unde văile se cufundă în nori lăsând doar niște creste îndepărtate să ni se arate. După un mic popas traseul nostru se îngreunează și traversăm cu geru limbile de grohotiș înghețate. Tot așa prin zăpada atentă să nu alunec, căci mie îmi place să mai îmbrățișez pământul când te aștepți mai puțin, ajungem la “refugiul vieții” (2130 m) cum era scris limpede și citeț pe ușă.

             Acum eu nu cunosc persoana care a avut această inspirație de a scrie pe ușă și nici nu apreciez mâzgăliturile pe obiecte ce nu îți aparțin dar am prins ideea în noaptea pe care am petrecut-o  acolo. Nu toți am avut saci de dormit de iarnă, noroc  sau ghinion că am fost atât de mulți încât am fost  forțați  să dormim înghesuiți ca sarmalele în oala de lut și să ne întoarcem doi câte doi numai la comandă de pe o parte pe alta.

             Dar toată corvoada din timpul nopții a fost răsplătită cu un mirific peisaj cum rar le este dat ochiilor să vadă, ne înconjura o mare de vată de zahăr pufoasă ce se contopea cu albul strălucitor al zăpezii cernute pe crestele munțiilor și cu câțiva nori superiori care lăsau a se vedea pe ici pe colo albastrul senin al cerului. Cu părare de rău spun că deși foarte frumoase pozele și cuvintele nu sunt îndeajuns să redea frumusețea peisajului care mie mi-a dat un sentiment de veșnicie pură pentru că atât aș fi stat acolo să îl admir. O veșnicie!

             Nu mai are rost să spun de câte astfel de peisaje frumoase am mai avut parte pe parcursul traseului de creastă pe care l-am continuat duminică, am să las pozele să vorbească. Mie aproape că îmi părea rău că mă întorc spre cabana curmătura dar apa din bocancii mei mă încuraja să nu încetinesc prea mult. Nu mai povestesc ce viteză am prins când am plecat de la cabană spre mașină unde știam că mă așteptau haine uscate, căldură și muzică bună.

             După atâta efort e clar că și-a făcut apariția și foamea așa că imediat ce am prins semnal am sunat acasă și am dat comandă să se pregătească masa, vinul fiert și ceaiul pentru șoferi. Ai mei s-au conformat și în drum spre Cluj am oprit pe la ei în Sibiu să îi vedem și să mâncăm. După vizita de acasă m-am întors mult mai veselă la Cluj deoarece îmi revazusem cățelușii de care îmi era foarte dor.

            Şi cam aşa ne-am petrecut noi ( eu, Geo, Vally, Bia, Eugen, Ana, Radu, Alex, si Marius) un frumos weekend de noiembrie pe care l-aş repeta oricand cu mare drag.

            Articol scris de : Rău Andreea.

            Mulțumim pentru poze: Vali Anghelescu, Radu Șerbănescu.

  7 Responses to “Piatra Craiului, deasupra norilor de iarnă”

  1. Asa ca si participant la tura tot ce pot spune este ca oamenii au fost minunati fie ei olteni, ardeleni, ciobani sau orsaeni ;-) , peisajul magnific si , oricand, as merge din nou. Felicitari autorului

  2. Cred că a fost super tare tura asta de munte și cred că a fost mai bine că ați mers acum, la sfârșit de noiembrie, pentru că, părerea mea, a fost un peisaj mai frumos, iar traseul care l-ați străbătut împreună, chiar dacă a fost mai dificil, v-a unit. Vreau să felicit fotograful și echipa, pentru că a mers în aventura asta frumoasă.
    Cât de dese sunt aceste ture mari de munți la voi?

    • Salut, depinde de situatie, iarna ne place un pic mai mult dar cu aproximatie cel putin o data pe luna, daca doresti lasa un contact si vorbim mai mult in privat.

  3. Bravo Andreea, parca ma simt iarasi copil cand citesc articolul , parca e rupt din povesti cu o oarecare nota de subiectivism, frumos !

  4. Felicitari pentru articol, oameni de gasca, munte de vis si vreme…..absolut superba (mai Absolut ca Vodka). Apropo multumim familiei Rau pentru ospitalitate.

  5. Ma bucur ca ati reusit sa ne relatati inca o poveste minunata din viata iubitorilor de munte, cei care pretuiesc si iubesc natura. Se vede clar in fiecare rand scris bucuria care a plutit in aer, prietenia si sentimentul de libertate pe care il retraiti de fiecare data cand mergeti pe munte! iar noi, cei “pamanteni” ne bucuram de fiecare moment pe care il share-uiti cu noi! felicitari!

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>