Nov 022014
 

              Pe lângă Someşul cu ape line, în Cluj, 4 mândre fine (Geo, Ana Maria, Ştef şi Agnes), aproape de neclintitul domnitor Mihai Viteazul, aşteptau nerăbdătoare întâlnirea cu Alis din ţara Minunilor. Pe drum furăm neclintite, amorţite de poveştile şi cântările moderne de la radio, ori erau şoşonelele misterioasei fetiţe. Suntem strânşi toţi laolaltă, nu chiar toţi, ci doar 7, şapte pitici ai munţilor. Someşul Sălaj … bă tată !!! s-au reunit în Turda, împreună cu trei ficiori sprinteni (Alex, Radu şi Marius). Suntem şi olteni, nu ştiu dacă şi moldoveni, dar cu siguranţă printre noi sunt mândrii ardeleni. În pragul lunii noiembrie, în data de 2, cei şapte pitici, după puţină înviorare datorată glumelor lui Alex, am decis să răspundem la o chemare, a Colţeştiului din depărtare.

               Dorul pentru natură, în inima noastră pură, ne îndrumă la o tură, şi pe toţi ne doare-n … cască ! Casca pe care am lăsat-o acasă … Doream doar o plimbare pe-a Ardaşcheii spinare. Pe lângă pitulatele pârâuri ale Arieşului, ne strecurarăm şi trecurăm prin frumosele sătuce ale văii Arieşului Mihai Viteazu. Mulţumiţi c-am ajuns şi-n Colţeşti, în sfârşit, ne-am echipat cu bocanci şi boccele cu mâncare şi multă, multă ciocolată, îndeajuns să ne săturăm toţi şi să credem că dăm în diabet. Ne-am pregătit ustensilele potrivite captării de imagini pline de armonie, culori, stânci, şi mai ales, pline de amintiri frumoase. Dimineaţa încă era înnorată şi vizibilitate redusă, dar pentru noi nu a avut mare importanţă.

               Pe cărarea dinspre sat, care ducea spre-a noastră destinaţie, am fost plăcut surprinşi de prezenţa  cetăţi Trascăului, aflată în partea stângă a drumului neasfaltat, înspre miazăzi. Cetatea seculară a fost ridicată pe vârful unei stânci, la o înălţime de 740 metri, iar în 1702 o parte din ea a fost distrusă de trupele imperiale austriece, azi rămânând doar două turnuri, unul donjon pe stânca cea mai înaltă şi altul era locuinţă, fiind legate între ele de ziduri de o culoare roşiatică.

               Cetatea nobiliară Colţeşti a fost proprietatea contelui Truzcko, ce era mare colecţionar de vinuri şi avea o pivniţă cu butoaie despre care se spune că ducea spre un tunel. Acest tunel lega cetatea de o altă fortificaţie construită pe Piatra Secuiului.

               Piatra Secuiului (1128,7 m) şi Colţii Trascăului (800 m), martori ai istoriei satului şi cetăţii, se aflau în spatele nostru, înspre răsărit.

               Localitatea Rîmetea este târcolită dinspre est de prezenţa fiorosului secuiesc. Acesta este primul motiv pentru care soarele răsare de două ori pentru locuitori, iar al doilea motiv ar fi că pe vârful Pietrei Secuiului se află două borne vopsite în steagul Ungariei şi se spune că soarele răsare o dată pentru români şi o dată pentru maghiari.

               Pe lângă aceste împrejurimi, am fost deasemenea fascinaţi şi de căpiţele de fân, de dările naturii, de coloritul frunzelor copacilor, de măceşe, de flora variată tipică lunii noiembrie, de stâncile straşnice cât şi cele miniaturale ce se năşteau la fiecare pas făcut de noi.

               Destinaţia noastră era vârful Ardaşcheia (1249,8 m). De la cărarea iniţială dinspre sat marcată cu cruce albastră am cotit-o spre dreapta pe marcajul bandă roşie care a ocolit pe sub creasta Ardaşcheia şi apoi am luat-o stânga în sus pe nemarcate spre creastă.  După ceva timp am poposit pentru puţină odihnă şi de ce nu, şi pentru glume. Cine ştie de „banatul” de Cristi cu apa lui cristalină, ştie! Cine nu a aflat acum!

              La un moment dat, am întâlnit o grămadă de tineri, i-am privit ca şi cum ne-am fi aşteptat ca muntele să fie mai stingher. Da’ de unde! Acea zonă brusc însufleţită era prielnică practicării parapantismului. Chiar atunci când ajunserăm am remarcat doi omuleţi în aer. A fost o privelişte frumoasă mai că te face să vrei şi tu să zbori.

              După alte câteva minute de urcare ajungem pe primul vârf din componenţa crestei, aici ne-am oprit să luăm sandwich-prânzul. Ce poate fi mai frumos decât să mănânci în timp ce priveşti lumea molatică de jos şi în timp ce ai sentimentul că ai ajuns, într-un final, şi la destinaţia dorită, cu o aşa divină privelişte. Priveliştea minunată se datora Pietrei Secuiului, în special, şi a tot ce ne încojoară, uliţele rar umblate, gospodăriile frumos lucrate, colinele cu pomii şi ale lor nuanţe de toamnă şi nu în ultimul rând, cerul siniliu.

             Până atunci, am parcurs ca la „hartă” traseul, dar la coborâre urma să fim pe cont propriu deoarece nu există încă un traseu, lucru ce ne-a ademinit şi mai mult la aventură. Totuşi alţi trecători care cutreieră zi de zi aceste culmi, s-au gândit să lase semne câteva bentiţe pentru a ne ajuta să ne orientăm mai uşor.

            Toate bune şi frumoase, am găsit drumul prin pădure care ducea înapoi la locul de plecare, în sat. Luna se lasă în înfăţişare ca o obrăznicătură înainte de a se înnopta. Totuşi priveliştea a fost uluitoare. Drumeţia a fost frumoasă, iar la final ştii că aici e un loc liniştit ce invită musafirii să ia o pauză de la stresul cotidian.

            Că vezi muntele şi focul,
            Bată-l Doamne cu norocul,
            Cu noi sunt peste tot locul
            Nu uita băi Alex … harta!

            Ziua s-a încheiat cu un vot şi cu o bericică sau o ciocolată caldă în Niko Bar!!

            Articol scris de : Ştefana Mureşan.

            Mulţumim pentru poze: Radu Şerbănescu, Ştefana Mureşan.

  2 Responses to “Ardaşcheia în haine de toamnă”

  1. Oriunde mergeti, voi sfintiti locul si il transformati intr-un taram de basm! Felicitari pentru articol si multumim pentru detaliile acestea atat de frumos descrise!

  2. Multumesc pentru informatii!

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>